Un bărbat a murit după ce un copac s-a prăbușit peste el. Primăria Braşov: „Un eveniment absolut imprevizibil”!

Primăria Brașov a transmis, duminică seară, un mesaj de condoleanțe după decesul unui bărbat de 27 de ani, surprins de prăbușirea unui copac în timp ce se plimba pe Aleea Tiberiu Brediceanu.

O altă persoană, o femeie de 35 de ani, a fost rănită, însă este conștientă și primește îngrijiri medicale.

Potrivit autorităților locale, investigațiile preliminare arată că arborele era verde, fără semne vizibile de degradare sau de pericol iminent.

„Vorbim despre un eveniment absolut imprevizibil, care nu putea fi anticipat sau prevenit prin metodele standard de monitorizare a vegetației urbane”, a transmis Primăria într-o postare publică.

Municipalitatea a exprimat regretul profund pentru tragedie și a transmis condoleanțe familiilor victimelor: „Este o pierdere care ne afectează pe toți. Gândurile noastre se îndreaptă către cei afectați”.

În paralel cu ancheta autorităților judiciare, Primăria anunță că va analiza posibilitatea adoptării unor măsuri suplimentare pentru creșterea siguranței în zonele publice cu vegetație, deși – în acest caz – nu existau indicii care să fi permis o intervenție preventivă.

Reprezentanții Primăriei au dat asigurări că tratează cu maximă seriozitate orice incident care afectează siguranța cetățenilor.