Președintele României, Nicușor Dan, a decorat un veteran de 107 ani de Ziua Națională

Constantin Corina
2 Min Read
Sursa foto: Nicusor Dan

Cu ocazia Zilei Naționale a României, președintele Nicușor Dan i-a conferit veteranului de război Ion Vasile Banu, în vârstă de 107 ani, Ordinul Virtutea Militară în grad de Cavaler

Distincția reprezintă un omagiu adus unui erou care, la doar 21 de ani, s-a înrolat în Armata României și a luptat pe fronturile din Basarabia (1941) și Cotul Donului (1942).

Presedintele a subliniat că longevivul veteran reprezintă un simbol al devotamentului față de țară, iar curajul și sacrificiul său sunt exemple pentru întreaga națiune. În mesajul său, Președintele a subliniat că această decorație este nu doar o recunoaștere a meritelor militare excepționale din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, ci și o apreciere pentru activitatea veteranului în comunitate, după încheierea conflictului.

Avertismentul

Nicușor Dan a menționat că, anul acesta, aceasta este singura decorație acordată de 1 Decembrie, un gest simbolic prin care se aduce respectul cuvenit întregii generații de eroi care au contribuit decisiv la formarea unei Românii libere și demne:

În acest an, aceasta este singura decorație conferită cu prilejul zilei de 1 Decembrie, un gest simbolic, prin care aducem un omagiu întregii generații de eroi care au scris cu sângele lor destinul țării noastre. – a transmis Nicusor Dan.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Share This Article