Reprezentanții celor mai mari confederații sindicale sunt invitați luni la dialog cu șeful statului

Președintele României, Nicușor Dan, va primi luni dimineață, de la ora 8:00, la Palatul Cotroceni, liderii principalelor confederații sindicale din România – Cartel Alfa, Blocul Național Sindical, CNSLR-Frăția, Meridian și Confederația Sindicatelor Democratice din România (CSDR), a transmis Administrația Prezidențială.

Invitația vine la scurt timp după protestul organizat de Cartel Alfa la Cotroceni, în cadrul căruia sindicaliștii au acuzat lipsa transparenței decidenților politici și absența unei consultări reale cu societatea civilă.

Principalele revendicări prezentate de sindicaliști includ adoptarea unei reforme fiscale echitabile, oprirea măsurilor de austeritate care afectează populația activă, redimensionarea administrației publice prin investiții în personal, reducerea subvențiilor acordate partidelor și eliminarea privilegiilor pentru parlamentari. Totodată, aceștia solicită o implicare activă a Președinției în medierea conflictelor sociale și în garantarea echității sociale.

Potrivit Cartel Alfa, problemele legate de deficitul bugetar au la bază, în principal, deficiențele majore în colectarea veniturilor și un sistem fiscal considerat învechit și inechitabil.

Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook facebook.com/republikanews.