Premiul Nobel pentru Chimie 2025: cercetători premiați pentru materiale care extrag apă din aerul deșertic

Constantin Corina
2 Min Read
Sursa foto: edupedu.ro

Premiul Nobel pentru Chimie 2025 a fost acordat cercetătorilor Susumu Kitagawa (Universitatea Kyoto, Japonia), Richard Robson (Universitatea din Melbourne, Australia) și Omar M. Yaghi (Universitatea California, Berkeley, SUA) pentru dezvoltarea rețelelor metal-organice (MOF), anunțată miercuri, 8 octombrie, de Academia Regală Suedeză de Științe

Aceste structuri moleculare inovatoare au spații ample prin care pot circula gaze și alte substanțe chimice. Rețelele metal-organice pot fi folosite pentru captarea apei din aerul deșertic, absorbția dioxidului de carbon, stocarea gazelor toxice sau accelerarea reacțiilor chimice.

Foto: youtube

„Rețelele metal-organice au un potențial enorm, oferind oportunități neprevăzute anterior pentru materiale personalizate, cu funcții complet noi”, a declarat Heiner Linke, președintele Comitetului Nobel pentru Chimie.

Premiul în valoare totală de 11 milioane de coroane suedeze (aproximativ 1 milion de euro) va fi împărțit în mod egal între cei trei cercetători.

Istoria descoperirii începe în 1989, când Richard Robson a combinat ioni de cupru încărcați pozitiv cu o moleculă cu patru „brațe” care atrăgea ionii de cupru, formând un cristal spațios, asemănător unui diamant cu cavități microscopice. Deși inițial instabilă, această structură a reprezentat baza unor cercetări revoluționare.

Foto: doctorulzilei.ro

Între 1992 și 2003, Susumu Kitagawa a demonstrat că gazele pot circula prin aceste structuri și că ele pot fi flexibile, iar Omar Yaghi a creat o rețea extrem de stabilă, care poate fi adaptată prin design rațional pentru a obține noi proprietăți.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Share This Article