Filarmonica „Paul Constantinescu”, va găzdui lansarea volumului de poezii Exil, al poetului Ștefan Râmniceanu în cadrul unui proiect menit să aducă muzica și poezia mai aproape de inima publicului

În data de vineri, 12 ianuarie 2024, cu începere de la orele 18.00

Printre invitații speciali care vor împărți cu publicul lor pasiunea pentru artă se numără Maia Morgenstern, figura emblematică a scenei artistice românești, Vlad Mateescu, talentatul director al Filarmonicii „Paul Costantinescu”, și Daniel Nicodim, viceprimarul orașului Ploiești, toți promotori ai frumuseții și conexiunii dintre muzică și poezie.

Evenimentul se va desfășura într-un cadru select și va aduce în prim-plan personalități precum criticul literar Alexandru Cistelecan, jurnalistul Cornel Nistorescu și Ștefan Râmniceanu, un artist complet – pictor, sculptor și cineast.

Programul serii este variat și oferă un spectru bogat de experiențe culturale, incluzând un recital oferit de cvartetul „Chronos” al filarmonicii ploieștene, proiecția filmului documentar „Urme¬” semnat de Ștefan Râmniceanu, un recital de autor susținut de Maia Morgenstern și Ștefan Râmniceanu, precum și o sesiune de autografe pentru cei pasionați de artă și cultură.

În spiritul cuvintelor lui Ludwig van Beethoven, care afirmă că „un mare poet este cea mai de preț bijuterie a națiunii”, organizatorii evenimentului subliniază importanța publicului ca cea mai mare răsplată pentru orice creator, indiferent că este vorba de muzician, poet, pictor sau sculptor.

Evenimentul propune o incursiune în lumea artistică, evidențiind impactul și interacțiunea dintre diferitele forme de expresie artistică. O seară dedicată eleganței culturale și descoperirii profunde a conexiunilor ce pot fi create între muzică și poezie.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *