Sursă foto: CSM Ploiești

Duminică dimineaţă, începând cu ora 10:00, un eveniment sportiv deosebit va avea loc pe Hipodromul Ploieşti.

Este vorba despre Reuniunea Regele Carol I – Derby-ul României la Galop, un moment special pe care CSM Ploieşti, prin Complex Hipodrom, îl organizează cu sprijinul sponsorului Sultan România şi în parteneriat cu Jockey Club Român. În cadrul acestei reuniuni hipice se vor desfăşura şapte curse, cu principalul eveniment fiind reprezentat de Derby-ul Român de Galop (primul organizat pe Hipodromul Ploieşti!).

După 63 de ani, reînvie o tradiţie născută în 1875 şi întreruptă în anul 1960, atunci când a avut loc ultimul Derby Român de Galop, câştigat de iapa Palmira. Ulterior, după scoaterea din uz a Hipodromului de la Băneasa, s-a mai organizat un singur Derby, în august 2000, la Mangalia, însă fără a se putea respecta toate condiţiile impuse de o astfel de cursă. Drept urmare, duminică, începând cu ora 11:20, ploieștenii vor putea asista la primul Derby Român de Galop organizat corespunzător după o pauză de 63 de ani, în cadrul căruia se vor întrece cei mai buni şase cai din rasa Pur Sânge Englez, cu vârsta de trei ani născuţi şi crescuţi în România!

Prima cursă de galop a zilei va fi, însă, Premiul „Alexandru Marghiloman” (ora 10:30), care este dedicată memoriei celui cunoscut drept „părintele hipismului românesc”. Alexandru Marghiloman a fost, timp de 22 de ani, vicepreşedinte al Jockey Club Român şi a fost, de asemenea, proprietarul care a câştigat cele mai multe Derby-uri de galop, 26 la număr

În ceea ce priveşte cursele de trap, spectatorii se vor bucura de Premiul „Viziune de Sultan” (ora 10:10), Premiul „Misiune de Sultan” (ora 10:55), Premiul „Valoare de Sultan” (11:45) şi, în încheierea reuniunii, Cursa „Derby de Sultan” (ora 12:40).

Nu rataţi evenimentul de duminică, pentru că organizatorii au pregătit şi o serie de premii interesante, cum ar fi cel pentru cea mai frumoasă pălărie, oferit de Editura Corint în onoarea şi amintirea Reginei Maria a României, o adevărată ambasadoare a frumuseţei şi eleganţei, care admira de fiecare dată stilul doamnelor prezente la cursele hipice. Acelaşi partener, Editura Corint, va premia şi cel mai frumos cal pur sânge englez al reuniunii.

Alături de noi va fi şi câștigătoarea Festivalului-Concurs Naţional de Interpretare a Muzicii Uşoare Româneşti “Trofeul Tinereţii” – Amara (2022), Luana Toader, care va interpreta Imnul de Stat al României şi Imnul Regal al României şi va oferi un micro-recital în pauzele dintre curse.

Totodată, în holul central vor fi expuse picturi cu tematica evenimentului hipic, realizate de Victor Lucian Costăchescu, precum şi o colecţie de cărţi pe care Editura Corint vi le propune pentru a face parte din biblioteca dumneavoastră. Cei mai mici dintre spectatori nu au fost uitaţi nici de data aceasta, ei având amenajat un „fun corner” unde se vor putea juca sub atenta supraveghere a angajaţilor Complex Hipodrom.

CSM Ploiești

Sursă: CSM Ploiești

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *