livada didactica Ploiesti

Premieră absolută în România. Se întâmplă în Ploieşti unde este înfiinţată prima livadă didactică din România. Acesta este dedicată elevilor ploieșteni.

Proiectul “Livada didactică” implică plantarea a peste 85 de soiuri de pomi și arbuști fructiferi pe o suprafață de aproximativ 2400 mp, în incinta Parcului Municipal Ploiești Vest.

Inițiativa municipalității ploieștene este susținută de un important agent economic, prin Asociația “Dezvoltarea Europeană a Comunității Locale”. Plantarea arborilor și arbuștilor fructiferi a demarat deja, pomii fiind sădiți și îngrijiți de către angajații Parcului Municipal Ploiești Vest.

Premieră absolută în România. Livada didactică

Livada didactică” este un proiect educațional destinat copiilor din grădinițe, școli gimnaziale și licee. Prin dezvoltarea acestei inițiative se dorește apropierea tinerei generații de natură, prin dezvăluirea frumuseții și importanței pomilor și arbuștilor fructiferi pentru noi.

Soiurile de pomi și arbuști fructiferi, ce vor fi plantate în “Livada didactică”, vor fi multiple, cu înflorire, creștere și coacere, în diverse perioade de  timp ale anului, precum și cu fructe, care vor avea gust, arome, texturi și culori diferite, după cum urmează:

  • Păr (Abate Fetel, Busuioacă galbenă, Busuioacă roșu, Conference, Jubileu, Packham’s Triumph, Cure, Favorita lui Clapp, Triumf, Roșioara de Cluj, Untoasă Bosc, Untoasa de Geoagiu, Untoasa Hardy, Argessis, Monica, Napoca, Alexandre Lucas, Daciana, Williams, Contesa de Paris, Williams Roșu, Columnar Concorde);
  • Măr (Aromat de vară, Clar Alb, Fuji, Generos, Jonagold, Mutsu, Parmen Auriu, Patul, Poinic, Red Love, Red Melba, Florina, Ionathan, Idared, Red Delicious, Golden Delicious, Granny Smith, Gala Must, Golden Reinders, columnar Arbat);
  •  Cais (Timpuriu de Arad, Carmela, Tudor, Dacia, Olimp, Viorica, Comandor, Prince Mart);
  •  Piersic (Baby Gold, Piersic de Vie Roșu, Cardinal, Amalia, Redhaven, Flacara, Filip cu fruct plat);
  • Nectarin (Flavortop, Cora, Crimsongold, Romamer, Crina, Red Gold);
  • Nuc (Miroslava, Negru, Sibisel);
  • Migdal (Record de Teteny, Texas);
  • Coacăz negru;
  • Agriș Red Triumph si White;
  • Vișin (Crișana, Debrecen, Columnar Erdely);
  • Gutui (Aromate, Bereczki);
  • Cireș (Germersdorf, Hedelfinger, Stella, Regina, Bigarreau, Burlat, Kordia, Amar, Early Lorry, Early Bigi);
  • Prun (Hanita, Haganta, Jojo, Top Hit, Joganta, Silvia, Tuleu timpuriu, Centenar, Agent, Stanley, Anna Spath);
  •  Moșmon ( Nottingham).

Livada didactică” vine, astfel, în sprijinul copiilor noștri și le va oferi acestora o incursiune interesantă în lumea plantelor și un mod plăcut și relaxant de învățare, prin explorarea și observarea directă a pomilor și arbuștilor fructiferi, din arealul țării noastre, pe perioada celor 4 anotimpuri.

Vezi şi https://republikanews.ro/avarie-conducta-petroliera-in…/

Pentru mai multe ştiri, vizitaţi site-ul republikanews.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *