Sursa foto: Regia Nationala a Padurilor - Romsilva

Regia Națională a Pădurilor – Romsilva a transmis un punct de vedere oficial după publicarea raportului de audit de conformitate realizat de Curtea de Conturi, oferind o serie de clarificări importante

Conducerea Romsilva a subliniat că a acționat rapid pentru aplicarea măsurilor de conformitate stabilite de Curtea de Conturi, unele fiind deja implementate, iar altele urmând să fie puse în aplicare până la sfârșitul acestui an sau până la finalul primului semestru din 2026. În plus, implementarea unor măsuri depinde de modificarea unor acte normative în perioada următoare.

Suma de 216,5 milioane lei menționată în raport reprezintă valoarea brută a primelor acordate în 2021 și 2022 celor peste 14.400 de angajați ai regiei, în baza Contractului Colectiv de Muncă. Valoarea netă medie individuală a fost de aproximativ 4.300 lei pe salariat, pe an. Potrivit Romsilva, acordarea acestor prime s-a făcut pe fondul unor rezultate financiare excepționale, precum creșterea veniturilor cu 255 milioane lei și a profitului cu 35,6% în 2021, urmate de o majorare a veniturilor cu peste 740 milioane lei și o creștere a profitului brut cu 806% în 2022.

Regia a reiterat că nu este finanțată de la bugetul de stat, activitatea sa fiind autofinanțată din servicii silvice și activități conexe. Între 2019 și 2023, Romsilva a înregistrat un profit brut cumulat de 792,6 milioane lei, din care 716,7 milioane lei au fost virați la bugetul de stat. Totodată, regia a acoperit din fonduri proprii activități precum administrarea a 22 de parcuri naționale și naturale și creșterea cailor de rasă, contribuind astfel la degrevarea bugetului public.

Conducerea Romsilva a precizat că rezultatele financiare nu ar fi fost posibile fără implicarea celor peste 14.400 de angajați, ale căror performanțe profesionale sunt evaluate anual. În plus, echipa managerială a regiei a adoptat deja măsuri pentru reducerea cheltuielilor și eficientizarea activității încă din anul trecut.