spun poliţistilor ca sofeaza beatPârât la poliţişti că şofează beat

Polițiștii Biroului Rutier Prahova sunt mereu pe teren pentru a preveni accidentele cauzate atât de conduita greşită a participanţilor la trafic, cât şi de starea tehnică a autoturismelor. Ieri, aceştia au avut o acţiune în acest sens.

La final au fost aplicate 53 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 12.830  lei, a fost constatată o infracțiune, reținute șapte permise de conducere și retrase patru certificate de înmatriculare auto.

De exemplu, pe DJ101 A, în Măneşti, un tractorist a fost surprins la volan deşi avea o îmbibaţie alcoolică de 1,01 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului, cel depistat fiind transportat la spital pentru a-i fi prelevate mostre de sânge.

Altă acţiune, alte sancţiuni. De data aceasta, poliţiştii au fost cu ochii pe conducătorii auto care nu acordă prioritate de trecere pietonilor sau altor vehicule care au acest drept.

Pentru abaterile constatate, au fost aplicate 146 de sancțiuni contravenționale (85 pentru depășirea vitezei legale, 4 pentru neacordare prioritate vehicule etc.), în valoare totală de 44.635 lei. Ca măsuri complementare au fost reținute nouă permise de conducere.

La Mizil, pe DN 1B, oamenii legii au depistat la volan un bărbat de 61 de ani din Fântânele deşi avea o concentrație de 1,15 mg alcool pur în litrul de aer expirat. În cauză, a fost întocmit dosar penal, șoferul fiind transportat la spital pentru recoltarea de probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *