Misiune contracronometru a salvamontiștilor prahoveni pentru salvarea a doi turiști blocați pe Vâlcelul Clăiței

Constantin Corina
1 Min Read
Sursa foto: Salvamont Romania-Dispeceratul National Salvamont

Salvamont Prahova a intervenit joi într-o acțiune de salvare montană pentru evacuarea a doi turiști care s-au rătăcit și au rămas blocați pe un versant abrupt și accidentat, pe Vâlcelul Clăiței

Din cauza reliefului accidentat și a accesului extrem de anevoios pe cale terestră, operațiunea a impus solicitarea sprijinului aerian.

La fața locului a fost mobilizat un elicopter din cadrul Punctului de Operare Aeromedical (POA) Brașov. Aparatul de zbor a coborât prin troliere doi salvatori montani direct în perimetrul stâncos, aceștia ajungând în siguranță la cei doi turiști și reușind recuperarea și evacuarea lor fără incidente medicale grave.

Salvatorii montani reamintesc drumeților importanța adaptării traseului la nivelul de pregătire fizică, echipamentul deținut și starea vremii, subliniind că abaterile de la potecile marcate pot genera situații critice.

Mai multe  știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews

Share This Article