Judetul Prahova se afla pe locul zece la nivel national, dupa valoarea castigului salarial mediu net. Conform datelor statistice, a fost inregistrata o crestere semnificativa a salariilor angajatilor prahoveni cu aproape 20% fata de anul anterior.
În Prahova, efectivul salariaţilor la sfârşitul lunii mai 2023 a fost de aproape 190.000 de persoane, în creștere cu aproximativ 3238 de angajați faţă aceeași lună a anului trecut. Potrivit datelor statistice, și câştigul salarial mediu net din judeţul Prahova a cunoscut o creștere semnificativă.
Judeţul Prahova ocupă locul 10 după câştigul salarial mediu net.
Cei mai mulți prahoveni, consideră că, în ciuda creșterilor reieșite din datele statistice, salariile ar trebui să fie mai mari.
Trebuie precizat că în luna mai, în sectorul bugetar au fost acordate și voucherele de vacanță angajaților din unitățile de învățământ preuniversitar.
În Prahova, cele mai mari salarii sunt încasate de cei care lucrează în industrie și construcții. La polul opus, cu cele mai mici câștiguri, sunt cei care lucrează în servicii, agricultură, silvicultură și pescuit.