Sursa foto:

Consiliul Județean Prahova face un pas important în direcția tranziției energetice, odată cu semnarea contractelor de finanțare pentru trei proiecte majore care vizează producerea de energie din surse regenerabile

Evenimentul a avut loc la sediul Ministerului Energiei din București, în prezența ministrului Sebastian Ioan Burduja, iar documentele au fost semnate de președintele Consiliului Județean, Virgiliu Daniel Nanu.

Prin aceste proiecte, administrația județeană urmărește reducerea dependenței de sursele convenționale de energie, în paralel cu eficientizarea consumului energetic în cadrul comunităților locale implicate. Finanțarea este asigurată prin Fondul pentru Modernizare, în cadrul Programului-cheie 1 – Surse regenerabile de energie și stocarea energiei, program ce susține direcțiile asumate prin Pactul Ecologic European și Planul Național Integrat în domeniul Energiei și Schimbărilor Climatice (PNIESC).

Scopul principal al acestor investiții este creșterea ponderii energiei verzi în consumul local, prin instalarea de capacități fotovoltaice care să acopere necesarul energetic al unităților administrativ-teritoriale (UAT) participante.

,,Aceste investiții nu sunt doar despre infrastructură energetică, ci despre independență, echilibru bugetar și responsabilitate față de generațiile viitoare. Prin aceste proiecte, Prahova devine parte activă a tranziției energetice europene.” a declarat Virgiliu Daniel Nanu, președintele Consiliului Județean Prahova.

Comunitatea I.D.-R.E.S. 1 este primul proiect și presupune montarea unei capacități de 6,7998 MW. Valoarea totală a investiției se ridică la peste 45 milioane de lei. Proiectul reunește mai multe UAT-uri, printre care orașele Boldești-Scăeni, Slănic, Urlați și comunele Albești Paleologu, Baba Ana, Măneciu și Vîlcănești. Inițiativa propune un model colaborativ de utilizare a resurselor regenerabile, cu accent pe reducerea costurilor publice pentru electricitate.

Comunitatea I.D.-R.E.S. 2, al doilea proiect, are o capacitate proiectată de 6,39936 MW și o valoare de 42,6 milioane de lei. Acesta implică orașele Băicoi, Bușteni, Plopeni, dar și comunele Poiana Câmpina, Filipeștii de Pădure, Puchenii Mari și Șirna. Prin acest proiect se dorește nu doar producerea de energie verde, ci și dezvoltarea unei strategii energetice coerente la nivel zonal, în contextul unei structuri administrative mixte – urban și rural.

Comunitatea I.D.-R.E.S. 3 este cel mai amplu dintre cele trei proiecte, având o capacitate instalată de 7,99986 MW și un buget de peste 53 milioane de lei. Acesta include municipiul Câmpina și orașul Comarnic, propunându-și să valorifice potențialul solar al zonei montane și să ofere acestor localități o reală autonomie energetică printr-o gestionare coordonată a resurselor.