Prahova: I-au furat maşina din parcarea unui depozit. Descoperirea a fost făcută ieri, în parcarea unui depozit de materiale de construcții din comuna Blejoi. Păgubitul a anunţat imediat poliţia.
Din primele verificări a reieșit faptul că, bărbatul de 50 de ani ar fi parcat autoturismul personal pe un loc de parcare amenajat în curtea depozitului, cu acordul reprezentanţilor societății, în cursul lunii septembrie 2020, în urma unei defecțiuni la motor.
În toată această perioadă atât proprietarul dar și o persoană apropiată a acestuia au verificat dacă autoturismul în cauză se mai află la locul inițial, nefiind constatată lipsa acestuia.
La data de 26 decembrie a.c., bărbatul a trecut prin zona respectivă, ocazie cu care a constatat faptul că autoturismul nu se mai afla în parcare, bănuind că acesta îi fusese ridicat de către serviciile de gospodărire urbană care consideraseră mașina ca fiind abandonată.
În cauză, polițiștii Biroului de Combatere a Infracțiunilor Contra Persoanei și Patrimoniului Ploiești efectuează cercetări în vederea identificării autorilor și tragerii la răspunderea penală a acestora, în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.