Prahova: Domiciliile unor suspecţi de furt de bani şi bijuterii, percheziţionate
Cercetările oamenilor legii au scos la iveală faptul că în perioada noiembrie 2019 – ianuarie 2020, mai multe persoane ar fi pătruns prin efracție în incinta unor locuințe situate pe raza comunei Măgurele, de unde au sustras sume de bani si bijuterii.
Prejudiciul în cauză se ridică la valoarea de 10.000 de lei.
Ieri, oamenii legii au efectuat patru percheziții pe raza localităților Gura Vitioarei si Măgurele, la domiciliul persoanelor bănuite de comiterea infractiunilor de furt calificat sau care ar fi dobândit bunuri provenite din săvârșirea acestora.
De la locațiile vizate au fost ridicate mai multe obiecte ce par a fi fost folosite în activitatea infracțională (articole vestimentare, diverse unelte).
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vălenii de Munte.
La acțiune au participat și jandarmi din cadrul Grupării Mobile ,,Matei Basarab” Ploiești.
Vezi şi https://republikanews.ro/exclusiv-fotoploiesti-a-plecat-cu-tot-cu-dispozitivul-deblocare-a-rotilor/
Pentru mai multe ştiri, vizitaţi site-ul republikanews.ro
foto cu caracter ilustrativ