Pentru prima dată în ultimele două decenii euro a scăzut sub 0,99 dolari,
după ce Rusia a închis o conductă importantă de gaz către Europa, fapt care creşte riscul unor crize majore pentru economiile europene, deja afectate din cauza creşterii preţurilor la energie.
Astfel, euro a scăzut cu 0,7%, până la un minim de 0,9888 dolari în tranzacţiile de luni după-amiază în Asia, fiind prima dată când moneda unică a coborât sub pragul de 0,99 dolari din 2002.
Euro a coborât la 0,9880 dolari în tranzacțiile din Asia, cel mai scăzut nivel din 2002, în timp ce lira sterlină a atins un nou minim al ultimilor doi ani și jumătate, la 1,14445 dolari, și a rămas aproape de minimul pandemic.
Scăderea bruscă sub prag a avut loc după ce Rusia a suspendat pe termen nedefinit fluxurile de gaze naturale prin conducta Nord Stream 1, strangulând şi mai mult aprovizionarea cu energie a Europei şi intensificând riscurile de recesiune în bloc.
Compania de Stat Gazprom a declarat că suspendarea s-a datorat unei defecţiuni tehnice.
Analiştii spun că folosirea pe post de armă a gazului rusesc prin întreruperea fluxurilor prin Nord Stream 1 ar putea complica substanţial planurile Băncii Centrale Europene de normalizare a politicii monetare.
Euro a atins paritatea cu dolarul în luna iulie pentru prima dată în ultimii 20 de ani, investitorii căutând active de refugiu într-un mediu economic global care se înrăutăţeşte.
Mai multe știri pe republikanews.ro
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.
Mai multe informații gasiți aici:Euro s-a prăbuşit în faţa dolarului, ajungând la minimul ultimelor două decenii (antena3.ro)