Mihaelei Petrescu i-au plăcut întotdeauna copiii şi chiar dacă deocamdată nu are unul al ei, îi place foarte mult să stea în preajma celor mici. Atat de mult, încât până la urmă a făcut din asta o afacere. Centrul ei educaţional a devenit unul cunoscut printre părinţii din Ploieşti, care merg cu micuţii lor să înveţe să se joace cu ei cât mai constructiv. Mihaela a terminat facultatea de litere-specializarea romana-engleza si are un master in pedagogie, dar ceea ce este mai important e că poate să se aducă la vârsta micuţilor pe care a reuşit să-i atragă la centru. În plus, zâmbetul ei natural este pe placul tuturor copiilor. “Centrul a început ca un tip de joacă isteaţă susţinută în regim de colaborare. Atelierele puneau mult acces pe senzorial, dar la un moment dat am vrut să dezvolt mai mult, în manieră personală. Şi dacă pe vremea aceea, adică acum mai bine de doi ani, lucram pentru altcineva, a venit momentul acela în care mi-am spus că trebuie să mă deprind şi să fac ceva doar pentru mine, în stilul meu. Am avut şansa să am doi prieteni foarte buni care la momentul respectiv m-au ajutat natural să-mi deschid aripile, Mădălina Ardelean fiind unul dintre ei. Aveam pe masă doar pasiunea şi experinţa de lucru cu copiii, dar ea m-a susţinut oricum şi nu e puţin lucru”, îşi aminteşte Mihaela.

Nu a fost deloc uşor să o ia pe propriul drum. Tânăra de 36 de ani povesteşte că stătea în camera goală, care acum e plină nu numai de jucării, dar şi cu atâtea amintiri frumoase, şi visa cu ochii deschişi. “Mă gândeam ce frumos o să fie, cum o să fac tot felul de lucruri creative. Atelierele senzoriale s-au transformat în ateliere de creaţie, pe urmă am făcut tot felul de colaborări cu oameni interesanţi şi am pornit ateliere de modelaj în lut, de design floral, de prăjiturit şi minigrădinărit, de joacă cu orez colorat şi multe altele,  şi am crescut, pentru că totul a venit din inimă”, spune Mihaela. Mulţi dintre copiii care veneau la atelierele în colaborare au urmat-o şi la cele de la centrul ei. Pe urmă au venit şi alţii din recomandări, iar promovarea de pe facebook a fost şi ea eficientă. În tot ce face, Mihaela susţine relaţia dintre părinte şi copil, pentru că în toate activităţile sunt implicaţi părinţii. “Acasă poţi fi foarte uşor distras de treburile casnice pentru că timpul este inamicul nostru principal. Copilul îşi doreşte atenţie absolută, cu atât mai mult cu cât te poţi juca cu el doar o oră, de exemplu. În plus, la centru, părinţii află tot felul de idei de jocuri creative pe care le pot aplica oricand şi acasă. Descoperă lucruri noi despre copiii lor pe care acasă nu le-au observat pentru că sunt prea ocupaţi”, explică Mihaela.

Anuca, aşa cum o strigă toată lumea pe frumuseţea blondă de cinci ani şi jumătate, merge la centrul Mihaelei de când avea doar doi ani şi jumătate. Valentina, mama ei, de profesie economist, face naveta la Bucureşti, dar a încercat să echilibreze întotdeauna lucrurile şi să fie alături de micuţă. “Eu nu sunt aşa inventivă şi de aceea am mers cu ea la Cuibul cu licurici. Multe dintre lucrurile pe care le ştiu despre copilul meu, le-am aflat mergând cu el aici. Am fost la ateliere de modelaj şi ne-am băgat amâdouă mâinile în cocă, am lipit tot felul de chestii şi nici prin gând nu-mi trecea că poţi face lucruri frumoase din obiecte banale. Aici am descoperit că Ana este înclinată spre pictură şi cu o tehnică învăţată aici a reuşit să obţină  premiul 1 la Concursul “Sfârşit de toamnă”. I-a plăcut atelierul de pictură cu nuferi şi i-a făcut şi acasă. A învăţat să se joace singură acasă când eu nu puteam să o fac, aplicând ce învăţase la cuib. Dacă la început am dus-o ca să interacţioneze cu alţi copii şi să o pregătesc cumva pentru grădiniţă, pe urmă am descoperit că ei îi plăcea lucrul cu mine, ceea ce mi-a plăcut foarte mult. Evident că am recomandat şi altor părinţi cuibul şi acum deja avem un grup de prieteni care venim mereu”, ne-a declarat Valentina Davidescu, una dintre mămicile care participă la atelierele organizate la acest centru.

Clubul este destinat copiilor până la vârsta de 12 ani în general, dar cursurile de  limbă engleză, de exemplu, sunt şi pentru copii mai mari. Acum, Mihaela a început atelierul pentru bebeluşi de la şapte luni la un an şi trei luni-Atelierul “Senso baby play cu scotoceli”, iar sâmbătă îi aşteaptă pe copiii mai mari, între 5 şi 11 ani la “Festivalul frizurilor trăznite”. Pentru viitorul apropiat s-a gândit la multe alte proiecte şi, după cum au fost obişnuiţi, toate îi vor suprinde pe micuţi.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *