POSTREVOLUȚIE: DEVALIZAREA BĂNCILOR COMERCIALE – de Cristian Felea

“În anii ’90, sistemul bancar românesc a fost victima unui grup relativ restrâns de oameni de afaceri care, bucurându-se de sprijin politic, au înființat și desființat bănci după bunul plac.” – scrie bizlawyer.ro – “Cea mai mare prăbușire este cea a Bancorex, fosta bancă prin care se derulau operațiunile de comerț exterior ale României comuniste. (…) În vârtejul anilor de instabilitate monetară și maximă volatilitate a cursului valutar au fost ‘torpilate’ și alte bănci.

Dacă cele mai mari, precum Dacia Felix sau Bankcoop au fost sabotate din interior, există și bănci care au pornit la drum cu intenții bune, însă au eșuat lamentabil (Banca Internațională a Religiilor).

O a treia categorie – și cea mai răspândită – este cea a băncilor create special pentru a fi scufundate. Aici regăsim Banca Albina, Columna Bank, Credit Bank, Banca Turco-Română, Nova Bank, și băncile lui Sorin Ovidiu Vântu (Banca Română de Scont și Banca de Investiții și Dezvoltare).”

Bancorex

Istoricul Marius Oprea a fost unul dintre cei care au studiat în arhive cazul Bancorex și concluziile la care a ajuns au devenit publice. Într-un editorial publicat de “Mediafax”, Marius Oprea își rezumă concluziile în felul următor:

“În 2001 am alcătuit o listă, în cadrul proiectatei Agenții Române Anticorupție, împreună cu prietenii și foștii mei colegi cu care lucrasem la Cotroceni, Mugur Ciuvică, Andrei Bodiu și regretatul meu prieten Horațiu Vulcu. Ea cuprindea numele a câteva sute de persoane din cei peste zece mii care au luat credite de la Bancorex. (…)

Primii care s-au înfruptat din credite preferențiale la Bancorex au fost șefii ‘serviciilor’. Spre cinstea lui, Virgil Măgureanu de la Serviciul Român de Informații nu s-a lăcomit. În schimb, Mihai Caraman, celebrul ‘spion’ care a furat secrete NATO în anii ’60 – ’70 și pentru asta a fost numit de Petre Roman șef al Serviciului de Informații Externe în 1990, se numără printre primii din lista de generali și colonei SIE care ‘s-au bucurat’ de împrumuturile generoase și cu dobânzi preferențiale de la Bancorex. Mai jos în grad nu prea s-a coborât. (…)

La credite Bancorex s-au ‘înscris’ și demnitari de stat ai regimului Iliescu-Năstase, care proveneau din fosta Securitate – de exemplu Gheorghe Stan, care fusese numit în 2002 secretar de stat la Secretariatul General al Guvernului. (…) Nici fostul prefect ‘justițiar’ de la București Ovidiu Grecea, fost consul la Rio de Janeiro și fost ofițer la UM 0215 nu s-a lăsat mai prejos. (…)

Nici Serviciul Român de Informații nu s-a lăsat mai prejos în relația sa ‘privilegiată’ cu creditele băncii lui Temeșan. Ion Popescu, zis Gioni, general, veșnic director adjunct al SRI, primea în aprilie 1996 un credit de 41.200 de dolari. (…) Ion Călin, șeful SRI Timiș din 2001 s-a ales și el în octombrie 1996 cu 9.100 de dolari, iar Marius Burdujel, fost ofițer de Securitate, ajuns după 1989 șef al SRI Pitești, a primit 26.700 de dolari, în iunie 1996. (…)

Problema a fost dobânda, care a variat între 26 și 38%, într-o perioadă în care dobânda pieței era de cel puțin trei – patru ori mai mare. Banii de la Bancorex s-au scurs astfel în depozite bancare, deschise de beneficiarii acestor dobânzi preferențiale la alte bănci.

Practic, un asemenea credit obținut cu dobândă preferențială era transformat în lei, iar banii erau depuși îndeosebi la banca Dacia Felix (cu sediul lângă stadionul ‘Dinamo’), unde dobânda la depozit era de 160 – 170%. După șase luni ‘creditorii’ Bancorex își puteau achita datoria, rămânând cu banii în mână.

Acest ‘Caritas’ legal la care erau înscriși în special magistrați, polițiști și ofițeri din serviciile secrete proveniți din fosta Securitate a provocat falimentul ambelor bănci. (…) Gaura care a rămas de plătit, am plătit-o noi.”

Bancorex practic nu a falimentat, guvernul și BNR s-au îngrijit atent de acest lucru; ea a fuzionat cu BCR, cu mențiunea că toate activele considerate neperformante (creditele restante și fără perspectivă de a fi recuperate) au fost transferate unor agenții guvernamentale nou create: AVAB/AVAS. Răzvan Temeșan, care a condus banca între anii 1994 – 1997, a fost cercetat penal în 13 dosare, dar nu a fost condamnat în niciunul.

Istoria falimentelor bancare este una vastă, așa că am să mă limitez să trec în revistă pe scurt istoria falimentelor Bankcoop, Dacia Felix, a Credit Bank, a băncilor lui Sorin Ovidiu Vântu și, ca bonus, a afacerii FNI.

Bankcoop

Pus sub acuzare pentru falimentarea băncii, Alexandru Dinulescu, președintele Bankcoop, a reușit să obțină o viză pentru Statele Unite și și-a pierdut urma până în 2002, când a fost reperat în Albany de o anchetă jurnalistică. A fost arestat și extrădat în România.

A fost condamnat pentru luare de mită și abuz în serviciu și condamnat alături de doi dintre oamenii de afaceri dovediți că au dat mită pentru a obține credite preferențiale, și anume Cătălin Botezatu și Alexandru Răducan.

La data la care Bankcoop a intrat în faliment, BNR a identificat un capital negativ de 1650 miliarde lei (ROL); prin urmare, pentru despăgubirea clienților băncii s-a autorizat eliberarea prin Fondul de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar a ceva mai mult de 2000 de miliarde lei (ROL).

Banca Dacia Felix

A fost înființată în 1991 la Cluj-Napoca de Sever Mureșan și, pentru zece ani, a funcționat aparent ireproșabil, după modelul oricărei bănci comerciale moderne occidentale. A fost falimentată de fondatorul său și de directorul Mircea Horia Hossu.

Activele băncii au fost preluate de omul de afaceri israelian Freddi Robinson, via compania Kolal BV cu sediul în Olanda, prin Eurom Bank. Ulterior, Eurom Bank a fost achiziționată de Leumi Bank.

Sever Mureșan s-a sustras urmăririi penale și s-a refugiat în Franța, unde a fost însă cercetat penal, arestat și condamnat pentru evaziune fiscală. După ispășirea pedepsei, autoritățile franceze l-au extrădat în Elveția, unde a fost de asemenea condamnat penal, cu executare.

În fine, în 2009 autoritățile române i-au condamnat pe Sever Mureșan și Mircea Horia Hossu, obligându-i și la plata unor despăgubiri de 100 milioane dolari SUA, 10 milioane de franci elvețieni și 16 milioane de lei.

În prezent Sever Mureșan este liber și trăiește, se pare, în Franța.

Credit Bank – Renașterea Creditului Românesc

A fost prima bancă falimentară. A fost fondată în anul 1990, iar în 1997 BNR i-a retras autorizația de funcționare și s-a trecut la lichidarea activelor băncii. Valoarea estimată a prejudiciului a fost de 4000 de miliarde de lei vechi.

La acel moment acționarul principal al băncii a fost Vasile Gheorghe, zis și “Gigi Kent”, care înainte de 1990 a fost deținut pentru contrabandă; era de astfel cunoscut în lumea interlopă încă înainte de 1989 și a fost eliberat din penitenciar odată cu Revoluția, prin decretul de amnistie semnat de Ion Iliescu. A părăsit țara pentru scurt timp și s-a întors cu fondurile necesare pentru a înființa Credit Bank.

Pentru devalizarea băncii au fost condamnați, alături de Vasile Gheorghe, Marcel Ivan, președintele băncii, Steriu Popescu, vicepreședinte și Ilie Alexandru, cunoscut pentru excentricitățile sale.

Interesant este că toți cei trei, deși s-au sustras în diverse forme de la executarea pedepsei, au decedat subit, sau după grele suferințe. Pe lângă cei trei au decedat, tot subit, și președinții care i-au urmat lui Marcel Ivan la conducerea băncii: Emil Cioflan și Radu Mihail Paul, dar și Peter Blum, membru al Consiliului de Administrație.

Banca Română de Scont și Banca de Investiții și Dezvoltare

Banca Română de Scont (BRS) și Banca de Investiții și Dezvoltare (BID) au făcut parte dintr-o rețea constituită de Sorin Ovidiu Vântu în jurul Gelsor.

În 1996 s-a înființat la Brașov Banca Astra, cu un capital de 50 de miliarde de lei (ROL). Banca Astra a fost preluată în 1998 de Gelsor și s-a transformat în BRS.

BID a fost înființată în anul 2000, iar președinte al Consiliului de Administrație a devenit Nicolae Văcăroiu.

Pachetul majoritar de acțiuni al BRS (63%) a fost achiziționat ulterior de grupul Dramiral, condus de Mihai Iacob, care deținea și rafinăria RAFO din Onești. Mihai Iacob și Teodor Nicolăescu, directorul BRS, au falimentat atât rafinăria, cât și banca, devalizându-le prin comandarea de produse petroliere pe care nu le-au plătit ;i pentru care au oferit false garanții bancare.

Anchetatorii nu au putut dovedi și o altă suspiciune, anume că vicepreședintele BRS i-a transferat bani din conturile băncii lui Nicolae Popa, în perioada în care se afla în Indonezia.

Pe de altă parte, BID a fost dizolvată în 2002, printr-o hotărâre a acționarilor, de fapt a lui Sorin Ovidiu Vântu, care deținea 90% din acțiuni.

Pe la BID, pe lângă Nicolae Văcăroiu, s-a perindat pentru scurt timp și Florin Georgescu, după cum dezvăluie Mediafax. După cum se știe, primul a fost nu doar premier al României, ci și președinte ale Senatului sau președinte al Curții de Conturi. Florin Georgescu a fost ministru de finanțe și în prezent este viceguvernator al BNR.

Interesant în cazul BID este și faptul că presa (în speță jurnalistul Petre Mihai Băcanu) a dezvăluit un contract semnat între Sorin Ovidiu Vântu și Nicolae Văcăroiu, pe care acesta din urmă l-a negat și pentru care au existat o serie de procese, pe care jurnalistul le-a câștigat definitiv la CEDO.

De ce a negat Nicolae Văcăroiu existența contractului? Pentru că, și citez din preambulul prezentării cazului la CEDO (“http://ier.gov.ro/wp-content/uploads/cedo/Cauza-Bacanu-impotriva-Romaniei.pdf”):

“6.Printr-un contract încheiat la 24 mai 1999 cu un om de afaceri, domnul Sorin Ovidiu Vântu (denumit în continuare SOV), domnul Nicolae Văcăroiu (denumit în continuare N.V.), vicepreședinte al Partidului Social Democrat (denumit în continuare PSD), fost prim-ministru, vicepreședinte al Senatului la momentul faptelor și ulterior președinte al Senatului, s-a angajat să facă demersurile necesare pentru obținerea autorizației de funcționare a unei noi bănci, Banca de Investiții și Dezvoltare (denumită în continuare ‘banca’), al cărei acționar principal era SOV.

7.Contractul prevedea o remunerație ‘cu titlu gratuit’ de 10 800 000 000 lei vechi românești (ROL) în favoarea lui N.V., și anume aproximativ 657 000 euro (EUR). De asemenea, acesta din urmă făcea parte din acționarii minoritari ai băncii cu o participare de 50 000 000 ROL, și anume 0,027 % din capital.

8.La 31 ianuarie 2000, Banca Națională a autorizat funcționarea noii bănci. N.V. a fost numit președinte al consiliului de administrație, remunerația sa lunară fiind de aproximativ 10 000 dolari americani (USD).”

Fondul Național de Investiții

Fondul Național de Investiții – cunoscut ca FNI – a atras un număr mare de investitori prin dobânzile mari practicate la depozite, acestea depășind de 3-4 ori media dobânzilor bancare cât și prin contractul semnat de CEC, de garantare a investițiilor făcute la FNI.

“Prin contractul semnat de directorul CEC la acel moment, Camenco Petrovici și semnat cu SOV Invest (firma care administra FNI)” – arăta Adrian Mailat într-un articol publicat de piatapresei.ro – , “CEC se angaja ca în cazul falimentului Fondului Național de Investiții, să despăgubească investitorii acestuia cu suma depusă inițial, acest gir dat de către o instituție bancară a statului reușind să atragă un număr mare de persoane să-și plaseze banii la FNI.”

La data prăbușirii FNI, în 24 mai 2000, existau aproximativ 318.000 de investitori dintre care aproape o treime plasându-și investițiile după semnarea contractului dintre SOV Invest și CEC, adică în ultimele 12 luni de existență a Fondului.

FNI a fost constituit prin contractul de Societate Civilă din 17 august 1995, încheiat între Societatea Generală de Investiții SRL București și: Fondul Proprietății Private 2 Moldova, reprezentat de Ion Andrei, zis “Niki”, societatea Latina Plastic SA și societatea Arcasrom SA, fiecare parte subscriind câte 2,5 milioane de lei vechi (ROL). Cu un capital de 100 de milioane de lei (ROL) depus la Banca Agricolă SA, obiectul principal de activitate al SOV Invest a fost “Administrarea Fondului Mutual – Fondul Național de Investiții”.

În anul 1996, acționarul majoritar al FNI, controlat de Sorin Ovidiu Vântu și Gheorghe Negură, a primit un credit în valoare de 3.007.967 de dolari de la Bancorex. Împrumutul a fost garantat cu cinci bilete la ordin avalizate de Fondul Proprietății Private 2 Moldova,  instituție financiară condusă atunci de Corneliu Iacubov și Ion “Niki” Andrei. Datoria neachitată către FPP 2 Moldova a fost transferată la AVAS.

Până în anul 1997, Camenco Petrovici ocupa funcția de director economic la Primăria Generală a Bucureștiului, perioadă în care primar general a fost și Victor Ciorbea. După ce Victor Ciorbea a fost numit prim-ministru, în martie 1997, Radu Vasile l-a susținut și impus de Camenco Petrovici pentru funcția de președinte al CEC.

Ulterior, Ioana Maria Vlas a semnat cu Camenco Petrovici un contract prin care CEC a garantat fondurile investite în FNI contra unei contribuții lunare în valoare de 5 miliarde de lei (ROL); în aceste împrejurări favorizante, FNI a atras un număr mare de investitori.

În cursul lunii aprilie 2000 au apărut primele semnale negative legate de întârzierile survenite în cadrul retragerii unor sume mari de bani din FNI. Imposibilitatea efectuării unor plăți la sucursala FNI din Cluj a declanșat primele semne de panică în rândul investitorilor.

În 16 mai 2000, Ioana Maria Vlas este convocată la audieri la sediul Poliției Capitalei, pentru a da explicații cu privire la soarta banilor depuși la fondurile FNI și Fondul Național de Acumulare. Imediat după declanșarea anchetelor Ioana Maria Vlas fuge în Israel, iar Nicolae Popa, directorul Gelsor, fuge la Jakarta, în Indonezia.