bFapt unic în țara noastră și cel mai probabil oriunde în Europa, cu aproape două ore înaintea meciului oficial de campionat dintre Petrolul și AS Tufeni – partidă contând pentru etapa a doua a Ligii A Prahova – delegația “lupilor” a răspuns cererii suporterilor și a făcut un ocol în drumul spre stadionul “Ilie Oană” poposind la “Pomul Verde”, terasa fanilor “petroliști” aflată în apropierea stadionului.

cLa 17:10, într-o atmosferă electrizantă generată de bucuria celor peste 100 de suporteri prezenți, sub irizările galben-abastre ale fumigenelor aprinse, staff-urile Petrolului au descins din autocar dar și din mașinile personale și au intrat în hora bucuriei, șlagărele peluzei dar și sloganurile preferate făcându-se auzite până departe! A participat inclusiv Mircea Dridea, fotbalistul simbol al echipei, președinte de onoare al noii grupări!

dS-a dansat, s-a cântat, a fost un antren deosebit aplaudat de cei din echipă minute în șir. După plecarea fotbaliștilor, fanii au continuat să consume preparate făcute la grătar, cafele, sucuri și bere, cu jumătate de oră înaintea meciului părăsind locația în drum spre “Ilie Oană”. Nu înainte ca, fiecare dintre cei prezenți, să lase o sumă de bani în urna de la ieșire, întreaga sumă strânsă urmând a fi plusată în bugetul noii iubiri a Ploieștiului!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *