Sursa foto: ISU Prahova

Pompierii de la Detașamentul Mizil și Garda de Intervenție Urlați au intervenit astăzi pentru a stinge un incendiu de vegetație uscată care s-a extins pe aproximativ 90 de hectare în comunele Colceag și Tomșani

Este al doilea incident de acest fel înregistrat în doar două zile, iar autoritățile trag un semnal de alarmă privind pericolele generate de astfel de arderi necontrolate.

Reprezentanții ISU Prahova reamintesc cetățenilor că arderea vegetației uscate este strict interzisă, având efecte deosebit de periculoase asupra mediului, locuințelor și animalelor din zonă.

Nerespectarea legii poate avea consecințe grave. Pe lângă riscurile directe, persoanele fizice pot primi amenzi cuprinse între 7.500 și 15.000 de lei, iar persoanele juridice riscă sancțiuni între 50.000 și 100.000 de lei. În cazul arderilor din ariile protejate sau pe terenuri supuse refacerii ecologice, faptele pot fi încadrate drept infracțiuni și se pedepsesc cu închisoare de la trei luni la un an sau cu amendă, în funcție de gravitatea situației.

Autoritățile avertizează și asupra pericolului pentru siguranța publică. Focul scăpat de sub control poate provoca accidente, mai ales pe drumurile publice, din cauza fumului dens care reduce vizibilitatea. În trecut, asemenea incendii au dus chiar la pierderi de vieți omenești.

În plus, resursele consumate de pompieri în aceste intervenții ar putea fi redirecționate către alte situații de urgență, acolo unde viața oamenilor este în pericol real.