DORU NICA / MEDIAFAX FOTO

Pompierii au descoperit trei cadavre sub ruinele unui imobil de cinci etaje care s-a prăbușit în Badalona, în apropiere de Barcelona!

Potrivit pompierilor, trei cadavre au fost descoperite sub dărâmăturile unui imobil care s-a prăbușit în Badalona, în apropiere de Barcelona. Aceștia au lucrat neîncetat întreaga noapte de marți spre miercuri pentru a căuta cei trei locuitori dispăruți.

„La aproape 24 de ore de la surparea imobilului din Badalona, serviciul regional al pompierilor anunță că au fost localizate trei corpuri fără viață în structura prăbușită. În continuare se fac eforturi pentru identificarea acestora”, informează serviciul regional al pompierilor. Eforturile de salvare implică îndepărtarea manuală a 60 de metri cubi de moloz de la locul incidentului, unde 19 echipe de intervenție au lucrat neîncetat întreaga noapte de marți spre miercuri, sprijinite de câini special antrenați, în căutarea celor trei locuitori dați dispăruți.

Conform presei locale, imobilul cu 20 de apartamente a fost construit în 1959 și a fost recent supus unui control de securitate.

Potrivit unei jurnaliste de la postul catalan de radio Cadena Ser, victimele sunt un bărbat și două femei. Primarul din Badalona a declarat că bărbatul a devenit tată cu o lună în urmă, iar partenera sa a părăsit imobilul împreună cu bebelușul cu doar zece minute înainte de surpare.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *