Pompieri din opt județe au venit în sprijinul echipajelor din Suceava/Operațiuni similare se desfășoară și în județul Neamț

Dudau Andreea Valentina
1 Min Read

Departamentul pentru Situații de Urgență a anunțat marți că pompieri din opt județe s-au alăturat colegilor din Suceava pentru a interveni în localitățile afectate de inundații/Operațiuni de remediere a pagubelor cauzate de furtuni și inundații sunt în desfășurare și în județul Neamț!

„În urma fenomenelor hidrometeorologice din perioada 27-28 iulie 2025, se intervine în două județe pentru înlăturarea efectelor negative”, a precizat Departamentul pentru Situații de Urgență.

Astfel, în județul Neamț, în UAT Farcașa – localitatea Farcașa, pompierii acționează pentru curățarea DN 17B, evacuarea apei și îndepărtarea aluviunilor din curți, anexe și locuințe.

În județul Suceava, intervențiile au loc în UAT Broșteni – localitățile Haleasa, Holdița, Neagra – și în UAT Vatra Dornei – localitatea Argestru.

„Se acționează pentru evacuarea apei și îndepărtarea aluviunilor din curți, anexe și locuințe. Pentru a sprijini eforturile colegilor de la ISU Suceava și pentru a veni în ajutorul populației, pompieri din opt județe – Bistrița-Năsăud, Cluj, Iași, Maramureș, Mureș, Neamț, Sălaj și Vrancea – intervin cu mijloace tehnice”, a transmis sursa.

Share This Article