Legalitatea transportului rutier de persoane și mărfuri, verificată de polițiștii din Prahova!

Astăzi, 13 septembrie, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Prahova au organizat o acțiune, pe raza întregului județ. Acțiunea a privit verificarea legalității transportului rutier de persoane și a transportului de mărfuri. Menționăm faptul că au fost verificate cu precădere și autovehicule pentru transport elevi!

Doar astăzi, polițiștii rahoveni au verificat aproximativ 370 de autovehicule, dintre acestea 40 destinate transportului de elevi.

În urma verificărilor, au fost aplicate peste 100 de sancțiuni contravenționale conducatorilor autovehiculelor destinate transportului de marfă și persoane. Dintre aceste sancțiuni, 7 au fost aplicate conducătorilor care efectuează transport rutier de elevi.

Astfel, în cadrul controalelor polițiștii au verificat documentele şi avizele necesare efectuării transportului de elevi, deţinerea permisului de conducere valabil pentru tipul de vehicul, valabilitatea inspecţiei tehnice. De asemenea, s-a verificat și valabilitatea asigurării obligatorii de răspundere civilă.

IPJ PRAHOVA: „De asemenea, polițiștii se asigură că se respectă și destinația pentru care au fost repartizate aceste autovehicule, precum și legalitatea desfășurării acestui tip de transport cu autovehicule destinate transportului de persoane efectuat de diverși operatori de transport.”

În urma controalelor, polițiștii au fost testați cu aparatul etilotest.

IPJ PRAHOVA: „Și în perioada următoare, polițiștii de la rutieră vor continua acțiunile de control și vor instrui conducătorii auto cu privire la conduita preventivă pe timpul efectuării transportului.”

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *