Polițiștii locali fac „curat” în parcurile și locurile de joacă din Ploiești

Polițiștii locali din cadrul Birourilor de Ordine Publică au desfășurat, în primele 18 zileale lunii iunie, acțiuni ce au avut ca scop atât respectarea normelor  de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, cât și a legislației privind curățenia în parcurile și locurile de joacă din municipiul Ploiești.

În urma activităților organizate, polițiștii locali au aplicat 165 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 36.490 lei și au atenționat verbal 208 persoane cu privire la obligația pe care o au de a se comporta civilizat.

Persoanele astfel sancționate au fost depistate în timp ce tulburau liniștea publică, fumau în spații interzise, aruncau cojile de semințe pe domeniul public, dețineau acte de identitate expirate, aruncau ambalaje în locuri neamenajate sau se scăldau în parcuri publice.

În perioada sezonului cald, Poliţia Locală Ploieşti intensifică acțiunile de patrulare în perimetrul zonelor de agrement, pentru prevenirea săvârșirii de fapte antisociale.

Prin acțiunile întreprinse, Poliția Locală Ploiești își dorește să creeze un climat de siguranță, ordine și confort pentru ploieșteni.

Polițiștii locali sunt în permanență la dispoziția cetățenilor prin Dispeceratul instituției, la numerele de telefon 0244/954 și 0244/513255, precum și prin intermediul adresei de e-mail : office@polocploiesti.ro .

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *