Proiectul de OUG apărut recent în spaţiul public, privind propunerile de măsuri pentru încadrarea în limitele deficitului bugetar, au creat reacții în cadrul organizațiior sindicale din întreaga țară.

Sindicaliștii din Penitenciarul Ploiești, afiliați Federeției Publisind, informează că la nivelul unităților ar putea fi desființate un număr de 581 posturi de șef birou, șef tură, șef secție deținere iar un număr de 72 de posturi de șef serviciu nu ar mai îndeplini condițiile prevăzute de noul act normativ (minim 10 posturi de execuție în subordine). În aparatul central al penitenciarelor pot fi afectate 8 posturi de șef birou și 9 de șef serviciu.

Eventuala aplicare a art. VI din (proiectul) OUG determină un risc de anulare/desființare a aproximativ 750 de posturi din Poliția Penitenciară dintre cele circa 3.000 de posturi vacante la acest moment.

OUG-ul austerității pregătit de noua coaliție a tăierilor, care ar fi descoperit brusc, ascunsă bine sub preș, o gaură bugetară de doar 10 miliardede Euro. Din proiectul lăsat la lumină pentru cules reacții, remarcăm aspectele de interes pentru polițiștii de penitenciare, fără a fi însă clarificat în relația cu ANP/MJ impactul concret în sistemul nostru:

  • se desființează posturile vacante; prin excepție, în sistemul de apărare națională se reduc cu 30%
  • se desființează funcția de șef birou
  • se modifică numărul minim de posturi pentru serviciu și direcție
  • scade procentul maxim permis de posturi de conducere de la 12% la 8%
  • în perioada 2024-2026 se acordă vouchere de vacanță doar salariaților cu venituri brute de maxim 10.000 lei
  • se acordă indemnizații de hrană doar salariaților cu venituri brute de maxim 10.000 lei; norma de hrană din sistemul de apărare națională se exceptează

„‘Dincolo de iritarea evidentă pe care pachetul de austeritate îl generează atât în sectorul public cât și în cel privat, rămâne de clarificat asupra impactului concret pe toate palierele și de argumentat în vederea unor excepții suplimentare având în vedere problematica resurselor umane din domeniul nostru.

Prin urmare, punem și noi propria concluzie – atragem ferm atenția că înaintarea cu acest proiect de măsuri vehiculat public constituie premisele declanşării unor conflicte sociale de amploare, iar Sindicatul Național al Polițiștilor de Penitenciare începe organizarea de acțiuni sindicale și își va pregăti propunerile și revendicările pe care le va susține sindical! Costin Irinel STOICA, Președintele Sindicatului Național al Polițiștilor de Penitenciare Ploiești.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *