Polițiștii dâmbovițeni sunt la datorie pentru siguranța cetățenilor!

Ieri, 10 decembrie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au fost la datorie și au continuat să acționeze pentru creșterea gradului de siguranță pe drumurile publice, combaterea infracționalității, prevenirea faptelor antisociale și asigurarea unui climat de ordine publică.

Polițiștii au fost prezenți pe sectoarele de drum intens circulate și în zonele de interes. Au fost organizate 15 filtre pe raza întregului județ, precum și 6 acțiuni punctuale. În cadrul misiunilor desfășurate, au fost legitimate 316 persoane, controlate 201 autovehicule și testați 98 de conducători auto pentru depistarea consumului de alcool sau substanțe psihoactive.

Polițiștii au aplicat 219 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 79.000 de lei.

Din totalul acestora, 186 au fost aplicate pentru nerespectarea regimului circulației rutiere pe drumurile publice și 28 au fost pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 61/1991 privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.

De asemenea, polițiștii au reținut 12 permise de conducere (cinci pentru depășirea regimului legal de viteză) și au retras un certificat de înmatriculare.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

preload imagepreload image