Polițiștii au descoperit 2 aparate tip slot machine fără licență sau autorizație de exploatare/ Prejudiciul este estimat la 3,5 milioane de lei

Dudau Andreea Valentina
1 Min Read

Polițiștii din județul Botoșani au descoperit două aparate de tip slot machine într-o localitate, pentru care operatorul economic nu deținea licență sau autorizație de exploatare!

Aparatele erau folosite de două persoane în momentul controlului. Prejudiciul adus bugetului de stat, prin neplata taxelor aferente exploatării acestora, este estimat la 3,5 milioane de lei.

Reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului Botoșani au declarat, joi, că polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au desfășurat verificări la un punct de lucru din localitate.

„În cadrul controlului, au fost identificate două aparate tip slot machine pentru care operatorul economic nu deținea licență sau autorizație de exploatare. În momentul verificărilor, aparatele erau utilizate de două persoane. De asemenea, au fost ridicate mai multe mijloace materiale de probă, inclusiv documente, registre de evidență și cele două aparate de joc”, au precizat polițiștii.

Aceștia desfășoară cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de desfășurare fără licență sau autorizație a activităților din domeniul jocurilor de noroc.

Totodată, operatorul economic a fost sancționat cu amendă de 5.000 de lei pentru nerespectarea prevederilor legale privind utilizarea aparatelor de marcat electronice fiscale.

Mai multe ştiri pe republikanews.ro

Share This Article