Poliția Română aduce în țară un urmărit internațional, prins la Karlsruhe

Constantin Corina
1 Min Read

Astăzi, 19 septembrie 2025, Poliția Română a readus în țară un bărbat de 34 de ani, din județul Mureș, urmărit internațional pentru multiple infracțiuni

Acesta a fost condamnat de Judecătoria Luduș la 2 ani și 1.433 de zile de închisoare pentru conducere fără permis, precum și la 1 an și 4 luni pentru influențarea declarațiilor.

politie ancheta

Bărbatul a fost capturat la Karlsruhe, Germania, pe 22 august 2025, în urma cooperării dintre Poliția Română și autoritățile germane. Acțiunea a beneficiat de sprijinul Bundeskriminalamt – Oficiul Federal de Poliție Judiciară și al Parchetului din Wiesbaden.

Pe numele său erau emise două mandate europene de arestare. În perioada 2–27 septembrie 2020, acesta a condus de trei ori un autoturism în județul Mureș fără permis, iar la 14 noiembrie 2020 a amenințat doi martori implicați într-un dosar penal, faptă pentru care a fost condamnat pentru influențarea declarațiilor.

În trecut, bărbatul fusese condamnat și pentru omor, săvârșit în 2011 împreună cu Gânj Emil. După capturare, el va fi transferat într-o unitate de detenție din România pentru executarea integrală a pedepsei.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Share This Article