Poliția locală Ploiești a aplicat amenzi usturătoare operatorului de salubritate, dar și unor cetățeni certați cu bunul simț/
Reprezentanții Poliției Locale Ploiești au aplicat ieri amenzi mai multor persoane fizice care au depozitat pe domeniul public (trotuar) deșeuri de orice natură, deșeuri provenite din renovări sau demolări (moloz, cărămizi, tencuială), precum și materiale de construcții (nisip, pietriș). Amensile au fost aplicate pe străzile Petriceicu-Vodă, Ion Dragalina și Transilvaniei. Cele 6 sancțiuni contravenționale au fost în valoare totală de 10.000.
De asemenea, de la începutul anului până în prezent, pentru neridicarea întregii cantități de deșeuri și pentru nerespectarea graficului de ridicare a deșeurilor de la platformele gospodărești, au fost aplicate operatorului de salubritate Rosal Grup 3 sancțiuni contravenționale în cuantum total de 7.500 lei.
Asemenea acțiuni se desfășoară în continuare pe raza municipiului, prin activitățile întreprinse, Poliția Locală Ploiești dorind să creeze un climat de siguranță, ordine și confort pentru ploieșteni.
Cetăteni pot solicita ajutor sau pot sesiza astfel de cazuri prin Dispeceratul instituției, la numerele de telefon 0244/954 și 0244/513255, precum și prin intermediul adresei de e-mail: office@polocploiesti.ro