Podul de la Brăila, inaugurat de abia acum o lună deja începe să aibă probleme. Conform șoferilor acesta s-a umplut de denivelări însă autoritățile au găsit deja problema.

Înregistrările video au fost realizate de către un șofer nemulțumit care afirmă că și betonul de la intrarea pe pod prezintă denivelări.

El explică că această problemă rezultă din faptul că asfaltul s-a degradat și a fost împins către exterior din cauza presiunii exercitate de greutate. Acest lucru s-a întâmplat nu doar cu marcajul, ci chiar cu întreaga porțiune de asfalt. Acest fenomen este observabil în mai multe zone, semn al refulării asfaltului.

Autoritățile declară că dificultățile au apărut în mare parte din cauza șoferilor care nu au respectat restricțiile de tonaj, mai ales în zilele cu temperaturi extrem de ridicate. Acestea asigură că aceste probleme vor fi corectate de către compania constructor responsabilă, conform Digi24.

Ce spune CNAIR

„Pe rampa de acces au apărut nişte denivelări. În principal, au fost identificate cauzele pentru care ele s-au produs, vorbesc aici despre o depăşire de tonaj, nu s-a respectat tonajul de către autovehiculele care au circulat pe acest pod, pe de o parte. Pe de altă parte, ştiţi că am avut o perioadă de vreme caniculară, iar în acele momente noi am impus restricţii de tonaj la 7,5 tone, restricţii care nu au fost respectate de operatorii economici care se ocupă de transportul de mărfuri. Cum ştiţi, podul acesta a fost dat în circulaţie, el din punct de vedere structural este în regulă, iar aceste mici deficienţe vor fi remediate de către antreprenorul lucrării, astfel încât, la momentul recepţiei, la terminarea lucrărilor, nu vor mai fi niciun fel de probleme”, a declarat Cristian Pistol.

„Atribuţiile sunt ale unei alte autorităţi din cadrul ministerului, am discutat cu inspectorul şef de la ISCTR, iar dânsul a convocat echipele pe care le avea pentru a verifica tonajul. Denivelările vor fi remediate cu traficul deschis. Limita de tonaj se impune când sunt temperaturi ridicate, codul roşu şi codul portocaliu de vreme caniculară. Odată cu creşterea temperaturilor exterioare, ştiţi foarte bine că temperatura la asfalt este mult mai mare, iar pe pod, în momentul în care se ajunge în zona de rampă, autovehiculele au tendinţa de a frâna, moment în care se pot crea aceste mici probleme ale asfaltului”, a mai spus Pistol.

„Sunt nişte deformări, e adevărat, le-am constatat, ştim de ele. Aici pot fi mai multe cauze. Una ar fi nerespectarea tonajelor, ştim că s-a circulat în zona respectivă cu supratonaj. Alta cauză ar fi nerespectarea perioadelor în care au fost restricţii pe caniculă şi, cuplate, nerespectarea tonajelor cu nerespectarea restricţiilor pe căldură, pot duce la aceste deformări. Sau, şi aici am cerut să se facă o expertiză, o metodologie de aşternere a astfaltului care nu s-a potrivit acestui tip de pod. Şi la una dintre rampele podului, de la Jijila spre Brăila, poate fi o tasare la nivelul rampelor, vom vedea. Dar aceste probleme nu afectează tablierul podului. Aceste probleme mai apar la obiectivele de infrastructură noi, au o perioadă în care se mai tasează. Este în garanţie şi constructorul trebuie să intervină. Vom vedea dupa ce vom expertiza ambele probleme. Dacă este o problemă din construcţie o va remedia constructorul, iar dacă este vorba despre o problemă de întreţinere probabil că o vom remedia noi. Podul însă nu se va închide, nu există pericol pentru circulaţie”, a explicat Alin Şerbănescu, purtătorul de cuvânt al CNAIR.

Ministrul Transporturilor

„Aceste instituţii, fie că e vorba de ISCTR, trebuie să verifice. Ştiu că domnul Pistol a făcut o cerere către ISCTR de acest tip. Această lucrare este în garanţie, aşa cum bine ştiţi, şi această asociere trebuie să remedieze toate aceste probleme, mai ales că ne aflăm în perioada în care trebuie să demonteze macaralele, trebuie să termine drumul de pod, până la Jijila, care trebuie terminat, aşa cum bine ştiţi, până la sfârşitul acestui an”, a declarat Sorin Grindeanu.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *