logo
RNTV Live

Ploieștiul obține finanțare pentru digitalizarea Spitalului de Pediatrie

Spitalul-de-Pediatrie-Ploiesti
Erika Stoica

Municipiul Ploiești a primit finanțare pentru proiectul “Sisteme informatice și infrastructură digitală pentru Spitalul de Pediatrie Ploiești”, prin PNRR.

Acest proiect are ca scop crearea unui cadru sistemic de guvernanță a datelor, care să îmbunătățească calitatea și eficiența schimbului de informații între diferite instituții administrative, unități sanitare, furnizori de servicii și pacienți. Printre beneficiile majore ale acestui proiect se numără accesibilitatea rapidă la informații, reducerea erorilor și a întârzierilor, și eficientizarea furnizării de asistență medicală prin digitalizarea completă a spitalului.

Digitalizarea va avea un impact direct asupra îmbunătățirii tratamentelor medicale. Accesul pacienților la dosarele lor medicale și posibilitatea de a-și urmări propriile date de sănătate va spori atenția acordată stării lor de sănătate și va încuraja solicitarea tratamentelor în faze incipiente ale afecțiunilor. Aceasta nu doar că va îmbunătăți sănătatea pacienților, dar va contribui și la reducerea costurilor sistemului medical pe termen lung, prin prevenirea și tratarea timpurie a bolilor.

Valoarea totală a proiectului se ridică la 2.464.610,42 lei (fără TVA), ajungând la 2.932.886,40 lei inclusiv TVA.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews

romsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldeko-angajeazaekond-angajeazasponsor