Mai este mult pană cand Ploieștiul se va putea lăuda cu infrastructură rutieră modernă, demnă de un oraș european. Pană atunci, ne putem mandri, ca prahoveni, de reușita administrației din orașul Breaza. Ieri, primarul Bogdan Novac a semnat contractul de finanțare pentru modernizarea infrastructurii rutiere pentru 47 de străzI, cel mai mare proiect de acest fel derulat în localitate.
Valoarea proiectului este de peste 23 milioane lei, finanțarea fiind asigurată în cadrul Programului Național de Investiții „Anghel Saligny”.
47 de străzi din Breaza vor fi modernizate în cadrul acestui proiect (asfaltare, rigole, trotuare), adică peste 21 kilometri de drumuri modernizate (lista străzilor cuprinse în acest proiect poate fi consultată accesând link-ul: https://primariabreaza.ro/programul-national-de…/).
În scurt timp vor fi demarate lucrările de execuție, urmând a vă informa despre graficul acestora.
„Toate celelalte străzi din Breaza sunt incluse în mai multe proiecte de investiții, proiecte aflate în stadii avansate de implementare și prin care ne dorim să extindem rețelele de utilități și să modernizăm infrastructură rutieră în toate zonele orașului nostru’, a declarat primarul Bogdan Novac.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.
FOTO CU CARACTER ILUSTRATIV