Asociația EURO SPIRIT anunță lansarea proiectului “Ploiești – Capitala Tineretului”. Acesta își propune pe termen scurt, desemnarea Municipiului Ploiesti ca și Capitală Națională a Tineretului în anul 2018 și pe termen mediu participarea la compeția prin care se va stabili Capitala Europeană a Tineretului în anul 2021. În acest scop, va fi organizată o masă rotundă la care sunt invitate toate structurile asociative din judeţ interesate de acest proiect. Capitala Tineretului din România (www.capitalatineretului.ro), care funcționează pe principii similare cu Capitala Europeană a Tineretului (European Youth Capital  – www.europeanyouthcapital.org), este un proiect care pune accent pe dezvoltarea colectivităţilor tinere din România, în general, și pe dezvoltarea unor astfel de comunităţi în mediul urban, în mod special. Pentru reuşita programului, autoritățile locale colaborează cu ONG-uri, dar şi cu firme private, partide politice şi toţi ceilalţi factori care formează societatea şi care ajută la dezvoltarea urbană. În fiecare an, un oraş din România poate câştiga titlul de Capitală a tineretului după ce a a câştigat un concurs de idei din toate domeniile de activitate. Cu ajutorul unei finanţări de 50.000 de euro, tinerii din oraşul câştigător pot primi ajutor în formare şi consultanţă şi în pregătirea şi realizarea ideilor pe care le-au propus. „Câștigarea acestor compeții oferă orașului Ploiești șansa de a se dezvolta și de a iniția proiecte pentru tineri. Avem un stadion și un hipodrom nou, avem o Sală a Sporturilor modernizată, 2 parcuri de mari dimensiuni cât și un centru multifuncțional pentru tinerii antreprenori, dar nu ne folosim de aceste mijloace extraordinare pentru a ajuta la dezvoltarea comunității”, spune Radu Simionescu, preşedintele Asociaţiei EURO SPIRIT. Cei care vor să participe la masa rotundă se pot înscrie trimiţând scrisori de intenţie pe adresa de e-mail contact@eurospirit.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *