Pompierii Detașamentului 2 Ploiești intervin, în aceste momente, la un accident rutier produs pe Bulevardul Petrolului din municipiul Ploiești
La fața locului au fost mobilizate o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare și un echipaj de prim ajutor SMURD. În eveniment a fost implicat un singur autoturism, în care se afla doar conducătorul auto. Acesta a intrat în coliziune cu un stâlp de pe marginea carosabilului, care, în urma impactului, s-a prăbușit peste mașină.
De asemenea, se așteaptă sosirea unui echipaj Electrica. Șoferul a fost extras si preluat de către echipajul SMURD.

Șoferul este conștient și acuză dureri la nivelul spatelui și al membrelor inferioare. Pompierii acționează pentru extragerea victimei în condiții de siguranță, urmând ca aceasta să fie evaluată medical la fața locului.
Totodată, polițiștii rutieri din cadrul Poliția Municipiului Ploiești se află la fața locului pentru efectuarea cercetărilor și pentru asigurarea fluenței traficului rutier. Conducătorii auto care tranzitează zona sunt sfătuiți să manifeste prudență sporită și să respecte indicațiile polițiștilor rutieri.

Misiunea este în dinamică și se desfășoară sub coordonarea ISU Prahova.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews