Între 23 și 24 noiembrie, Muzeul Județean de Științele Naturii Prahova din Ploiești va găzdui a treia ediție a evenimentului „Zilele Roboticii”, organizat de echipele de robotică Ro2D2 și InfO(1)Robotics de la Colegiile Naționale „Mihai Viteazul” și „Ion Luca Caragiale”.

Prima zi va fi dedicată competițiilor oficiale, la care vor participa 20 de echipe din regiune, oferindu-le spectatorilor ocazia să exploreze lumea roboticii prin meciuri demonstrative și inovații tehnologice. În a doua zi, publicul va putea participa la conferințe inspirate din domeniile S.T.E.A.M., susținute de speakeri care vor oferi perspective noi asupra roboticii și tehnologiilor moderne.

Evenimentul este deschis tuturor celor interesați să descopere progresul tehnologic și pasiunile care animă tinerii inovatori.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews