Primăria Municipiului Ploiești invită cetățenii să participe la dezbaterea publică a proiectului de buget local pentru anul 2017, miercuri, 22 martie a.c., începând cu ora 16.30, la sala Teatrului “Toma Caragiu” Ploiești. Proiectul de buget local pentru anul 2017 poate fi consultat pe pagina de internet a municipalității www.ploiesti.ro, postat în data de 6 martie a.c., la secțiunea Consiliul Local – Proiecte de Hotărâri, indicată cu link-ul: http://www.ploiesti.ro/proiecte.php.
Adrian Dobre, primarul Ploieştiului, a declarat însă în ultimul timp că bugetul local este afectat de majorările salariale şi că nu vor fi bani pentru investiţii. „Pe ceea ce înseamnă cheltuieli salariale şi bunuri şi servicii înseamnă la multe instituţii de la simplu la dublu. La filarmonica, teatru, parcul stere, csm, fiecare buget va fi luat şi evaluat. Mai avem şi 22 de salariati in plus si hipodromul cu salarati si cheltuieli. Deci clar vor fi cheltuieli mai mari”, a declarat Dobre. Primarul a spus că se doreşte realizarea multor investiţii, dar că nu e normal când un cetăţean face nişte venituri într-o altă localitate, dar utilizează toate serviciile din Ploieşti, să plătească taxe în acea localitate. În plus trebuie găsite alte venituri, fără să se mărească impozitele şi soluţia cea mai la îndemână este realizarea unui parc industrial în Ploieşti.