Ploieştenii, răsfătaţi în luna decembrie şi cu două spectacole de artificii
Luna decembrie se anunţă pentru ploieşteni una cu adevărat deosebită. Târg de Crăciun adaptat la arhitectura orașului, patinoar în centrul Ploieştiului, Orăşelul Copiiilor, dar şi două spectacole de artificii.
Municipalitatea a lansat deja un anunț de achiziție pentru servicii de acest tip. Pentru cele două spectacole se estimează că se vor cheltui peste 5 mii de euro.
CITEŞTE ŞI https://republikanews.ro/oraselul-copiilor-2018-ploiesti-vezi-unde-va-fi-amenajat/
De primul spectacol ploieştenii se vor bucura chiar la începutului lunii. În perioada imediat următoare reprezentanţii primăriei Ploieşti vor decide dacă primul foc de artificii va fi dat de Ziua Naţională a României sau cu ocazia deschiderii Târgului de Crăciun. Acesta va avea o durată de aproximativ 6 minute.
Ploieştenii se vor bucura de cel de-al doilea spectacol pirotehnic în noaptea de Revelion. Va fi mult mai grandios decât primul, cu o durată estimată de 12 minute.