România a fost iar în stradă!
În jur de 30.000 de oameni au protestat sâmbătă în capitală.
Protestatarii au plecat ieri după amiază, în marş din Piaţa Universităţii către Palatul Parlamentului.
Oamenii au protestat faţă de legile care au trecut prin Parlament şi despre care criticii spun că vor îngreuna lupta împotriva corupţiei.
La protest au avut loc mai multe incidente între participanţi şi jandarmi.
După ce s-au strâns în Piaţa Universităţii, oamenii au rupt cordonul format din forţe de ordine şi au pătruns pe carosabil.
Au fost proteste și la Ploiești.
Și la Ploiești s-au strâns câțiva protestatari, cu mult mai puțini însă ca la alte mitinguri. Cel mult 50 de persoane s-au strâns în fața Palatului Administrativ.
Protestatarii au ajuns și în fața sediului PSD din Ploiești, unde au huiduit și au scandat diverse lozinci.
La Ploiești nu au fost înregistrate incidente.