Ploieștenii, alături de poporul turc. Ajutoarele stranse trimise astăzi la sinistrați. Donațiile continuă Vezi pana cand!
Primăria municipiului Ploiești, împreună cu întreaga comunitate locală, este alături de poporul turc, greu încercat de puternicele cutremure care au avut loc, în această parte a lumii, în data de 6 februarie a acestui an.
Astfel, reprezentanții Primăriei municipiului Ploiești s-au mobilizat și au reușit să doneze astăzi, 17 februarie 2023, la Cantina Socială a municipalității, cu sediul în strada Mihai Bravu nr. 231, produse constând în 105 pături, 40 baxuri pampers copii, 15 baxuri pampers adulti, 25 baxuri servețele umede, 20 baxuri tampoane, 30 baxuri pastă de dinți, 20 baxuri periuțe de dinți, toate în valoare totală de 12.500 lei.
Cei care vor să fie solidari cu cei grav afectați de această calamitate pot face, în continuare, donații, la Cantina Socială a Primăriei Municipiului Ploiești, pînă în data de 14 martie a.c, de luni până vineri, în intervalul orar 08.00 -16.00.
Pot fi donate următoarele bunuri
* Paltoane, geci, pelerine de ploaie, ghete, cizme, pulovere, pantaloni, mănuși, căciuli, fulare, eșarfe, ciorapi, șosete, lenjerie de corp
* Saltele (pentru cort), pilote, pături, saci de dormit, reșouri, radiatoare, lămpi pe gaz, butelii, termosuri, lanterne, baterii externe, generatoare
* Cutii cu alimente (produse alimentare neperisabile, conserve), mâncare pentru bebeluși, scutece, produse de igienă și curățenie, produse de igienă pentru femei.
Ajutoarele strânse în acest punct de colectare vor fi livrate în orașele afectate din Turcia, cu sprijinul Instituției Prefectului județul Prahova, Autorității pentru Managementul Dezastrelor Naturale, Asociației Oamenilor de Afaceri Turci în România și al Ambasadei Republicii Turcia la București.
Important! Bunurile care vor fi donate în cadrul acestei campanii trebuie sa fie NOI!
Ploieștenii, alături de poporul turc. Ajutoarele stranse trimise astăzi la sinistrați!
Primăria municipiului Ploiești, împreună cu întreaga comunitate locală, este alături de poporul turc, greu încercat de puternicele cutremure care au avut loc, în această parte a lumii, în data de 6 februarie a acestui an.
Astfel, reprezentanții Primăriei municipiului Ploiești s-au mobilizat și au reușit să doneze astăzi, 17 februarie 2023, la Cantina Socială a municipalității produse constând în 105 pături, 40 baxuri pampers copii, 15 baxuri pampers adulti, 25 baxuri servețele umede, 20 baxuri tampoane, 30 baxuri pastă de dinți, 20 baxuri periuțe de dinți, toate în valoare totală de 12.500 lei.
Cei care vor să fie solidari cu cei grav afectați de această calamitate pot face, în continuare, donații, la Cantina Socială a Primăriei Municipiului Ploiești, pînă în data de 14 martie, de luni până vineri, în intervalul orar 08.00 -16.00.
Pot fi donate următoarele bunuri: