Sursă foto: CSM Ploiești

Sportivul ploieștean Bogdan Popa a fost cel mai bun marcator al echipei naţionale de baschet masculin a României în cea mai recentă victorie a acesteia. „Tricolorii” s-au impus duminică seară la Piteşti, în faţa Albaniei, cu scorul de 72-63 (10-23, 26-16, 20-16, 16-8).

Pivotul legitimat la CSM Petrolul Ploieşti a evoluat 17 minute, timp în care a reuşit să marcheze tot atâtea puncte (1/1 la „2 puncte”, 4/6 la „3 puncte” şi 3/4 la „libere”) şi să realizeze o recuperare, pentru un indice al eficienţei de 16.

Meciul a contat pentru etapa a 3-a a Grupei I din ultima fază de pre-calificări în grupele FIBA Eurobasket 2025 Qualifiers.

România dispută miercuri, 2 august, de la ora 19:00, la Levice, meciul decisiv pentru calificarea în faza următoare, contra Slovaciei, şi are nevoie de o victorie la minim 5 puncte după ce a pierdut cu 65-69 de săptămâna trecută, la Piteşti.

Sursă: CSM Ploiești

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *