Numele Sabinei Enache, reprezentantă a secției de gimnastică ritmică a CSM Ploiești, se regăsește și în acest an în clasamentul celor mai bune sportive, întocmit de Federația Română de Gimnastică Ritmică.
Eleva Simonei Puiu s-a clasat pe locul 6 în clasamentul pe anul 2023 și a primit premiul cuvenit în cadrul Galei Festive desfășurate duminică în Sala „Luceafărul” din București.
Realizările Sabinei Enache în acest an au fost remarcabile:
- Vicecampioană națională la categoria senioare pe echipe, alături de Anisia Drăgan, vicecampioană națională la panglică și medaliată cu bronz la cerc și măciuci (București);
- Medaliată cu argint la Cupa României desfășurată la Ploiești;
- Medaliată cu bronz la „individual compus” și la panglică în cadrul Campionatelor Balcanice de la Budva (Muntenegru);
- Deținătoare a mai multor medalii la alte competiții notabile, printre care se numără „Irina Deleanu Cup”, „Arad Trophy” sau „Trophy Iași”.
În cadrul evenimentului din weekend, Federația condusă de Irina Deleanu a acordat premii atât cluburilor care au găzduit campionatele naționale din acest an (CSM Ploiești, prin antrenorul Simona Puiu, primind apreciere pentru organizarea Campionatelor Naționale de Junioare IV și a Cupei României – 28-29 octombrie), cât și autorităților locale implicate în sprijinirea gimnasticii ritmice (Primăria și Consiliul Local Ploiești, reprezentate de viceprimarul Daniel Nicodim, care au fost recompensate cu un trofeu deosebit).

De asemenea, Federația Română de Gimnastică Ritmică a marcat retragerea din activitate a Denisei Stoian, sportivă care a reprezentat cu mândrie și a adus medalii pentru CSM Ploiești și România timp de 12 ani, în acest sport.
Ultimul moment de pe scena Sălii „Luceafărul” a fost dedicat ansamblului de senioare al României, în care se află și o sportivă a clubului ploieștean, Anisia Drăgan. Echipa „tricoloră”, pregătită de Dana Chiriac și Tatiana Novikava, a reprezentat cu cinste țara în competițiile internaționale.
Sursă: CSM Ploiești
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.