Comisarii ANPC au impus o amendă de 55.000 de lei platformei iabilet.ro din cauza practicilor comerciale incorecte

Compania nu a restituit contravaloarea unor bilete pentru spectacole care nu au mai avut loc. În primele două luni ale anului 2024, au fost anulate 106 spectacole. Președintele ANPC a declarat că toți clienții își vor primi banii înapoi.

Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Cluj a primit 124 de reclamații în perioada mai 2023 – martie 2024. Persoanele reclamau că nu au primit restituirea banilor pentru biletele achiziționate la spectacole anulate.

De asemenea, clienții platformei erau obligați să accepte condițiile din termenii generali în intervale foarte scurte, fără să aibă timp să le studieze, conform reprezentanților ANPC.

Potrivit platformei, între anii 2021-2023, au fost anulate 1.440 de spectacole, pentru care s-au vândut 70.700 de bilete, în valoare totală de peste 7,6 milioane de lei. În primele două luni ale anului 2024, au fost anulate alte 106 spectacole.

În replică, platforma iaBilet.ro a precizat că doar intermediază vânzarea de bilete, iar deciziile de returnare a acestora aparțin organizatorilor. De asemenea, comisionul adăugat peste prețul biletului nu se returnează în caz de anulare a spectacolului.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *