Planul Roșu de Intervenție, activat după un grav accident cu un microbuz
Planul Roșu de Intervenție a fost activat vineri în municipiul Câmpulung, județul Argeș, după ce un microbuz a ieșit de pe carosabil, accident în care au fost implicate mai multe persoane.
Planul Roșu de Intervenție, activat după un grav accident cu un microbuz
Potrivit primelor informații, două persoane au rămas încarcerate, iar amploarea evenimentului a determinat autoritățile să activeze Planul Roșu de Intervenție, procedură aplicată în situațiile cu un număr mare de victime, pentru mobilizarea rapidă a resurselor de salvare.
La locul accidentului au fost trimise o autospecială de stingere, un echipaj de descarcerare, o autospecială pentru transport victime multiple, o ambulanță SMURD, două ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean și un elicopter SMURD.
Echipajele de intervenție acționează pentru salvarea victimelor și acordarea asistenței medicale, iar misiunea este în desfășurare. Autoritățile urmează să stabilească împrejurările în care s-a produs accidentul.
Update
Dispozitivul de intervenție a fost suplimentat cu o unitate de terapie intensivă mobilă (UTIM) și un echipaj de prim ajutor din cadrul ISU Brașov, precum și cu două ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean Argeș, dintre care una încadrată cu medic.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews