logo
RNTV Live

Plan pentru combaterea pestei porcine în Prahova

sedinta_prefectura
Dumitrescu Vlad

Planul pentru controlul și combaterea pestei porcine africane în județul Prahova a fost aprobat în cadrul ședinței Centrului Local de Combatere a Bolilor  Prahova.

În urma analizei evoluţiei recente a virusului pestei porcine africane (PPA) pe teritoriul Romȃniei și a prognozelor formulate de autorităţile responsabile, în şedinţa C.L.C.B ce a avut loc astăzi, 23 noiembrie 2022, prezidată de către prefectul Virgiliu Daniel Nanu,  a fost întocmit şi agreat Planul pentru combaterea pestei porcine africane ce va fi implementat în judeţul nostru.

Pentru sprijinirea acțiunilor de luptă împotriva bolilor transmisibile ale animalelor și a zoonozelor, la nivelul Instituției Prefectului, este constituit, sub conducerea prefectului, Centrul Local de Combatere a Bolilor Prahova.

Structura Centrului Local de Combatere a Bolilor Prahova este următoarea:

1. unitatea locală de decizie, condusă de prefect și alcătuită din membrii Comitetului Județean penru Situații de Urgență Prahova;

2. unitatea operațională locală, condusă de directorul executiv al Direcției Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Prahova;

3. unități locale de sprijin, constituite la nivelul fiecărei unități administrativ-teritoriale din județ, conduse de primarul localității și din care fac parte: un viceprimar, secretarul comunei, orașului sau municipiului, după caz, reprezentanți ai serviciilor publice și ai principalelor instituții de pe teritoriul respectiv, precum și medicul zonal;

Centrul Local de Combatere a Bolilor Prahova se convoacă la apariția unei boli transmisibile a animalelor sau zoonoze și își desfășoară activitatea pe toată durata derulării Programului de monitorizare, control și eradicare a bolii.

Centrul Local de Combatere a Bolilor Prahova are următoarele atribuții:

– implementarea strategiei de control și combatere în cazul suspiciunii bolii sau a evoluției focarelor de boală;

– efectuarea investigației clinice imediate, urmată de anchetă epidemiologică în cazurile raportate ca fiind suspecte de boală și transportarea probelor către laboratorul de diagnostic județean, în conformitate cu prevederile legale în vigoare;

– notificarea suspiciunilor de boală către Centrul Național de Combatere a Bolilor;

– declararea bolii, după primirea confirmării de laborator a acesteia;

– stabilirea zonelor de protecție și a celor de supraveghere, stabilirea restricțiilor și eliberarea ordinelor de restricție către deținătorii de animale și către restul populației;

– închiderea târgurilor din interiorul zonelor de protecție și a celor de supraveghere și păstrarea legăturilor cu poliția, pentru asigurarea controlului mișcării animalelor și a produselor embrionare;

– în cazul suspciunii de boală în județele limitrofe, stabilirea legăturii cu Centrul Național de Combatere a Bolilor și cu Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor din județul afectat pentru stabilirea demarcării zonelor de protecție și a zonelor de supraveghere comune;

– efectuarea imediată a recensământului speciilor receptive la boala diagnosticată în exploatațiile populației sau în exploatațiile comerciale aflate în interiorul zonelor de protecție și supraveghere, precum și în exploatațiile de contact, cu ajutorul personalului desemnat din cadrul primăriilor;

– stabilirea măsurilor de control al bolii în exploatațiile infectate (instituirea de restricții asupra exploatațiilor; evaluarea animalelor ce urmează a fi ucise în vederea compensării; uciderea animalelor; distrugerea cadavrelor rezultate; distrugerea furajelor suspectate de contaminare; curățarea și dezinfecția incintelor, spațiilor și a echipamentelor folosite; deratizarea și dezinsecția);

– identificarea exploatațiilor cu specii receptive la boală;

– inspectarea efectivelor de animale receptive din zonele de protecție și din zonele de supraveghere cât mai curând posibil după confirmarea bolii;

– înregistrarea datelor colectate cu ocazia anchetelor epidemilogice a certificatelor de mișcare emise în perioada anterioară confirmării bolii de către medicii veterinari oficiali, a personalului și a echipamentului folosit, înscrierea în jurnalul zilnic al epidemiei a evenimentelor din exploatațiile infectate și a activităților realizate de Centrul Local de Combatere a Bolilor Prahova.

Mai multe știri pe republikanews.ro

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor