Plafonarea adaosurilor comerciale la produsele alimentare românești va duce la scăderea prețurilor la raft și la creșterea vânzărilor în magazine, susține Asociația Operatorilor din Agricultura Ecologică – BIO România.
„Asociaţia BIO România apreciază şi susţine plafonarea adaosurilor comerciale la produsele alimentare româneşti. Această măsură vă avea un dublu impact pozitiv: preţurile la raft vor fi mai mici, iar producătorii agricoli şi procesatorii nu vor fi afectaţi. Dimpotrivă preţul la raft fiind mai mic vânzările vor creşte, inclusiv cifra de afaceri a magazinelor. Adaosul diferenţiat între produsele de import şi cele româneşti va tinde spre egalizare. Astfel preţurile la alimentele fabricate în România vor avea un adaos asemănător cu produsele similare din import. Românii care vor dori să cumpere româneşte vor avea un preţ mai mic la raft”, se arată într-un comunicat al BIO România.
Totuși, măsura este criticată de Federația Romalimenta, care a transmis luni dimineață un comunicat în care susține că extinderea plafonării adaosului comercial la toate produsele este nejustificată, extrem de dăunătoare și lipsită de argumente solide.
Şi Asociaţia Marilor Reţele Comerciale din România (AMRCR) a respins categoric, săptămâna trecută, orice măsură de plafonare asupra produselor alimentare, pe motiv că intervenţiile de acest gen fac foarte rău pieţelor pe întregul lanţ alimentar şi vor crea dezechilibre majore pe termen lung.
Anunțul ministrului Agriculturii
Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a declarat săptămâna trecută, într-o conferință de presă, că toate produsele procesate în România vor fi incluse în plafonarea adaosului comercial. Un proiect de ordonanță în acest sens va fi lansat curând în dezbatere publică, urmând să fie aprobat ulterior de Guvern.
„În prezent, mai avem o discuţie cu retailerii şi cu procesatorii şi probabil în perioada următoare va fi lansat proiectul în dezbatere publică şi ulterior va fi aprobat în Guvern. Nu pot să vă dau un termen exact pentru că trebuie să stea în transparenţă. Sunt anumite proceduri legale, trebuie să luăm aviz de la Consiliul Legislativ, sunt foarte multe avize care trebuie luate pe această ordonanţă. Trebuie să treacă pe la toate ministerele: Ministerul de Finanţe, Ministerul Economiei, Ministerul Justiţiei. Nu pot să vă spun că în data de… Vorbim despre zeci de mii de produse într-adevăr, despre toate produsele procesate în România”, a răspuns ministrul Agriculturii, după ce a fost întrebat când va intra în vigoare ordonanţa privind plafonarea adaosului comercial la toate produsele româneşti.
Barbu a precizat că proiectul de ordonanţă este finalizat în proporţie de 90%, în prezent fiind nevoie ca retailerii şi procesatorii să mai facă o evaluare pe anumite produse.