Intrarea Bulgariei în zona euro începe deja să influenţeze evoluţia pieţei imobiliare, iar analiştii prevăd o creştere puternică a preţurilor în 2025, urmată de o temperare a ritmului de scumpire după anul 2026, când moneda unică europeană va fi introdusă oficial.

Preşedintele Asociaţiei Naţionale Imobiliare din Bulgaria, Alexander Bochev, subliniază că efectul anticipat al adoptării euro este deja vizibil în piaţă: pentru 2025 se estimează un avans de aproximativ 18% al preţurilor locuinţelor, pe fondul cererii ridicate şi al contextului economic, urmând ca după 1 ianuarie 2026, ritmul anual de creştere să se stabilizeze în jurul valorii de 10%. Experienţa Croaţiei, care a trecut la euro în 2023, arată o tendinţă similară: vârfuri de scumpiri înainte de aderare şi o revenire la evoluţii mai moderate după schimbarea monedei.

În 2024, pe fondul dobânzilor scăzute, a creşterii veniturilor şi a inflaţiei persistente, piaţa imobiliară bulgară a înregistrat peste 95.000 de tranzacţii rezidenţiale – cu 40% mai multe decât înainte de pandemie –, iar valoarea totală a depăşit 12 miliarde de leva. Investitorii consideră proprietăţile ca un refugiu sigur, iar speculaţiile privind adoptarea euro au impulsionat şi mai mult dinamica achiziţiilor.

Analiştii estimează că vârful ciclului actual va fi atins la finalul lui 2025, iar după adoptarea euro, piaţa va intra pe o traiectorie de creştere moderată, cu aproximativ 80.000 de tranzacţii pe an şi o majorare a preţurilor de 6% în 2026 – un nivel considerat sustenabil.

Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook facebook.com/republikanews.