Sursă foto: Sport.ro

La 30 iunie, împrumutul a 4 jucători care au evoluat în precedentul sezon la Petrolul Ploiești va expira, iar aceștia se vor întoarce, teoretic, la cluburile de care aparțin. În lumea fotbalului au apărut semne de întrebare cu privire la viitorul lor și o eventuală întoarcere pe „Ilie Oană”.

Încă de la începutul antrenamentelor din vara trecută, doi jucători împrumutați de la CS U Craiova și Farul Constanța, mai precis fundașul dreapta Florin Borța și mijlocașul ofensiv Cosmin Tucaliuc, s-au alăturat lotului galben-albastru.

După ce titularul pe postul de portar, Raul Avram, a plecat iarna trecută la Minaur Baia Mare, a fost împrumutat Octavian Vâlceanu de la FC Voluntari, care trăise o perioadă complicată la Gaz Metan Mediaș, între timp desființată.

Jucătorul împrumutat cel mai recent este fundașul central Ricardo Grigore, de la Dinamo București, via FCU 1948 Craiova, participant la EURO cu naționala de tineret și un fotbalist de perspectivă.

Potrivit contractelor lui Vâlceanu, Borța, Grigore și Tucaliuc, cei patru vor pleca de la Petrolul la data de 30 iunie. Dacă Vâlceanu și Borța au fost preferați lui Leitner și Doua și au intrat în grațiile suporterilor, nici Tucaliuc nu a dezamăgit. Doar Grigore, care și-a exprimat oricum dorința de a reveni la Dinamo, nu a părut o soluție bună pentru defensiva „lupilor”.

Rămâne de văzut dacă vreunul dintre acești fotbaliști va fi păstrat la Petrolul sau dacă aceștia se vor mai întoarce pe „Ilie Oană” de-a lungul traseului lor fotbalistic.

Sursă: Gazeta de Prahova

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *