Petrolul s-a impus cu scorul de 2-1 in partida din Cupa Romaniei cu Progresul Pecica. A fost un meci destul de slab, in care Lupii Galbeni nu au reusit sa se desprinda decisiv de adversarul mult mai slab cotat. Petrolistii au avut si un penalty ratat de Iustin Raducan.

Chiar dacă a evoluat aproape tot meciul în superioritate numerică, Petrolul Ploiești nu a avut o după-amiază tocmai liniștită la Pecica, în prima etapă a Grupei A a Cupei României.

Progresul Pecica a ținut aproape de formația lui Florin Pîrvu, chiar a fost egala acesteia la un moment dat și a terminat onorabil disputa: scorul partidei a fost de 1-2.

”Dubla” lui Mihai Roman II (din minutele 18 și 55) a adus trupei prahovene primele puncte în grupă, în timp ce, la un moment dat (minutul 42), nigerianul Nasiru reaprinsese speranțele în tabăra aradenilor.

Repriza secundă a aparținut în totalitate ”găzarilor”, care au avut – între altele – două bare, dar au ratat și un penalty, prin Iustin Răducan.

În etapa a doua a Grupei A din Cupa României, Petrolul va juca în deplasare la Chindia Târgoviște. Meciul se va disputa în jurul datei de 1 noiembrie.

By Costin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *