40% dintre jucătorii din Superliga de fotbal a României sunt străini, conform unei analize făcute recent. Deși procentul de jucători „importați” este unul enorm, rezultatele europene întârzie să apară, iar nivelul competiției nu crește semnificativ, astfel că se ridică, logic, niște semne de întrebare.

Destui oameni de fotbal susțin că, în loc să aducă străini de o calitate îndoielnică, cluburile din România ar trebui mai degrabă să promoveze tineri fotbaliști autohtoni care ar putea crește în timp.

Există însă și excepţii care confirmă regula în acest adevărat cosmopolitanism fotbalistic. Un jucător străin care a reușit să câștige respectul românilor și să fie apreciat de fani, dar și de cei implicați în fenomen, este chiar Lukas Zima, portarul ceh al Petrolului.

Andrei Vochin, consilierul preşedintelui FRF, Răzvan Burleanu, a declarat în direct la Orange Sport că, din punctul lui de vedere, Zima este, fără îndoială, cel mai valoros portar străin din Superligă:

Excelenta prestaţie a portarului Zima a făcut ca scorul să rămână 0-0. Dacă e să remarc un jucător după acest meci (n.r. – Voluntari – Petrolul 0-0) ar fi portarul Zima.

Mie mi se pare cel mai bun portar străin din campionatul României. De departe!

Florin Cristian Parvu, alaturi de Zoran Petrovic, il felicita pe Lukas Zima dupa meciul de fotbal dintre Petrolul Ploiesti si FCSB, din cadrul Superligii Superbet, desfasurat pe Stadionul Ilie Oana din Ploiesti, sambata 28 octombrie 2023. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Născut pe 9 ianuarie 1994, la Hradec Kralove, în Cehia, Lukas Zima și-a început cariera sportivă la MFK Nové Město nad Metují. A evoluat apoi la Hradec Kralove şi Slavia Praga, înainte să plece în Italia, în 2011, la 17 ani.

În vara anului 2011, Genoa plătea un milion de euro celor de la Slavia Praga. Ulterior, portarul a fost împrumutat succesiv la Reggiana, Unione Venezia, Mantova, Perugia şi Livorno, timp de 7 ani, după care a fost lăsat să plece liber de contract fără să fi apucat să joace vreun meci oficial la Genoa (deși a stat pe banca de rezerve în zeci de partide).

În vara lui 2021, Zima a ajuns în Olanda, la VVV-Venlo, iar în vara lui 2023 a fost prezentat oficial la Petrolul Ploieşti.

  • 400.000 de euro este cota actuală de piaţă a lui Lukas Zima, potrivit transfermarkt.de.
  • Zima a fost „internaţional” ceh la categoriile U15, U16, U17, U18, U18 şi U21.

Sursă: Orange Sport

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *