Scandal la Sinaia unde la o petrecere a tinerilor social democrați desfășurată la hotelul Mara a fost chemată Poliția.
Fostul secretar general al tinerilor PNL Octavian Oprea a scris pe pagina sa de Facebook că tinerii social-democraţi ”au fript o petrecere pe cinste cu lăutari şi manele”. Evenimentul s-a petrecut într-un complex al RAPPS din Sinaia.
”Cu doar câteva zeci de minute în urmă, pe banii noştri, ai contribuabililor, într-un complex deţinut de Secretariatul General al Guvernului prin RAAPPS, „Mara” din Sinaia, controlat exclusiv de PSD, băieţii şi fetele de la TSD (Tineretul Social Democrat) au fript o petrecere pe cinste cu lăutari şi manele prin care îşi anunţă intenţiile de preluare a frâielor guvernării şi nu numai. Cu dedicaţii pentru Marcel Ciolacu, şeful de la Cameră, viitorul preşedinte al României după dorinţa lor, Lucian Romaşcanu de la cultură şi idolul suprem care doar a tocat banii Guvernului, Mihai Ghigiu de la INA, tinerii social democraţi au atins un nivel apocaliptic de slugărnicie prin dedicaţii maneilizate fără număr”, a scris pe Facebook Octavian Oprea, fost secretar general al TNL, demis în urma unui scandal în care reprezentanţi ai organizaţiei, la o petrecere, au adresat injurii colegilor de guvernare de la PSD, potrivit News.ro.
Acesta susţine că petrecerea ”s-a încheiat doar după ce locuitorii oraşului Sinaia au sunat în mod repetat la 112 şi doar cu intervenţia trupelor speciale”.
În imaginile difuzate de Oprea, este surprins un moment în care se fac dedicaţii pentru Marcel Ciolacu, Lucian Romaşcanu şi subprefectul judeţului Buzău, Constantin Cristea, zis Dodo.
În clipul postat pe Facebook se aude cum un lăutar cântă: ”Cu Ciolacu preşedinte, România dă înainte / Romaşcanu la Cultură, pe noi toţi ne doare-n mână / Şi Dodo la Prefectură, pe noi toţi ne doare-n mână!”.
Deocamdată niciunul dintre liderii PSD nu au reacționat cu privire la imaginile difuzate în spațiul public.