Declic cere Primăriei Barcani să anuleze cursa de cai din cadrul festivalului local!

Comunitatea Declic solicită Primăriei Barcani, din județul Covasna, să renunțe la cursa de cai organizată anual în cadrul festivalului „Hai la Barcani!”, competiție în care proprietarii înscriu animalele pentru a tracta bușteni de mari dimensiuni.

„Viața cailor nu este un spectacol și nu trebuie pusă în pericol pentru divertisment. Acest concurs, în forma sa actuală, afectează bunăstarea și integritatea fizică a cailor. Conform Legii nr. 205/2004 privind protecția animalelor și principiilor europene privind bunăstarea acestora, orice formă de cruzime față de animale este interzisă și sancționată”, susține Declic, care a lansat o petiție online semnată de peste 1.600 de persoane.

Organizația solicită suspendarea concursului din 23 august și a edițiilor viitoare, precum și reevaluarea formatului competiției pentru a elimina orice practici care pot provoca suferință animalelor.

„Ca reprezentanți ai comunității, aveți puterea de a demonstra că respectul față de animale primează asupra divertismentului crud. Este momentul să arătăm că bunăstarea animalelor și responsabilitatea față de acestea sunt priorități de netăgăduit”, se arată în petiție.

Declic avertizează că tracțiunea cu greutăți mari poate provoca leziuni musculare și articulare, oboseală extremă, răni, fracturi, stres psihic și frică. Deși organizatorii susțin că participanții trebuie să prezinte documente și că medici veterinari vor fi prezenți la fața locului, Declic subliniază că acest lucru nu elimină riscul efortului disproporționat și al consecințelor ireversibile, citând cazul calului Falko, care a decedat în cadrul unui concurs similar pe 25 mai 2025.

Recent, un alt cal a murit la un festival din Sângeorz Băi după ce a fost pus să tracteze un buștean greu. Parchetul de pe lângă Judecătoria Năsăud a deschis dosar penal pentru uciderea și schingiuirea animalelor.

Festivalul de la Barcani atrage anual mii de vizitatori, cursa de tracțiune fiind considerată punctul central al evenimentului.

Declic subliniază că suspendarea competiției și găsirea unor alternative prietenoase cu animalele ar arăta că Primăria Barcani prioritizează compasiunea, responsabilitatea și imaginea pozitivă a localității, demonstrând că tradițiile pot fi celebrate fără cruzime.